CAUZELE ASCUNSE ale dezordinei mondiale analize geopolitice, economice, juridice și monetare VOLUMUL 2

Valerie Bugault

Stoc Limitat

Grăbește-te, produs cu stoc limitat!

Produs disponibil în:

Chișinău

Descriere

“Dușmanul binelui comun, al statului și al civilizației este actualul sistem plutocratic de organizare a societății. În acest sistem, diferitele interese ale unor categorii nu sunt identificate politic, întreg aparatul de stat fiind implicit pus în slujba marilor cercuri financiare, care s-au străduit să îndatoreze statul și persoanele particulare, și care controlează crearea și circulația monedei (prin băncile centrale). Astfel, principalii deținători de capitaluri îi gestionează de facto  pe ”pretinșii oameni politici”, via finanțarea partidelor, și manipulează opiniile publice, via controlul asupra mass-media.”

Valérie Bugault

“A-ți asuma un astfel de discurs public la ora actuală înseamnă a accepta nesfârșite persecuții și  marginalizări în mediul academic și în presa dominantă. Demersul doamnei Valérie Bugault reprezintă dovada adoptării unei misiuni superioare, fiind rodul unei vocații de afirmare a adevărului cu orice preț. În ziua de azi a nu fi mărturisitorul ereziei liberale (cu tot eșafodajul ei teoretic ce reprezintă cheia îndoctrinării în masă cu o ”gândire unică” de factură totalitară!) înseamnă a sfida puterea reală și a afirma verticalitatea ca virtute civică majoră.”

Iurie Roșca

Mai multe informații

Limba: Română
Pagini: 204
Apariția: 2023
Coperta: Copertă moale
ISBN: 978-9975-36-259-7