Prin Foc și Sabie [eBook]

Prin Foc și Sabie [eBook]
0,00 MDL (0,00 RON)
0,00 MDL (0,00 RON)

Descriere

Roman istoric, dar şi roman de dragoste şi de aventuri în acelaşi timp, Prin foc şi sabie a apărut în 1884, iniţial fiind publicat în foileton într-o publicaţie săptămânală. Naraţiunea semnată Henryk Sienkiewicz, laureat al Premiului Nobel, întregeşte trilogia referitoare la istoria zbuciumată a Poloniei, celelalte două romane la fel de atractive fiind Potopul şi Pan Wolodyjowski.

Acţiunea din Prin foc şi sabie, petrecută în secolul al XVII-lea, este susţinută de creionarea câtorva personaje reale, scenele de bătălie, de-a dreptul dramatice, alternând cu cele de profundă emoţie, dar şi cu acelea pline de umor. Dacă în prim-plan scriitorul polonez prezintă răscoala condusă de Bogdan Chmelniki pentru eliberarea Ucrainei, în planul al doilea apare povestea de dragoste dintre viteazul Skrzetuski şi cneaghina Helena, cea care fusese promisă de soţie cazacului Bohun.

Recenzie

„In Prin foc si sabie, care in formula initiala avea sa poarte titlul Barlogul lupilor (Wilcze gniazdo), episoadele se deruleaza pe doua directii de natura si importanta diferite, aflate insa in raport de stricta si reciproca subordonare. Tema sociala - una dintre incercarile armate de eliberare a Ucrainei - se impleteste organic cu aceea romanesca - peripetiile iubirii dintre Jan Skrzetuski si Helena Kurcewicz - care va transmite unele contigente exterioare in Neamul Soimarestilor lui Sadoveanu. Apropierea si intrepatrunderea unor teme atat de vaste a fost o idee stralucita din partea autorului care putea sa cuprinda in acest cadru imens toate calitatile omenesti - de la forta fizica a soldatului la geniul comandantului - si toate simtirile - de la foame si frica pana la ambitie si dragoste de tara.“ - Stan Velea

Despre Autor

Henryk Sienkiewicz (n. 5 mai 1846 Wola Okrzejska, Polonia - d. 15 noiembrie, 1916 Vevey, Elveția) a fost un romancier și nuvelist polonez, unul dintre cei mai mari prozatori polonezi, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1905. A studiat medicină, drept și filologie. La un moment dat, a încercat să se stabilească în California, unde, împreună cu niște prieteni, înființase o fermă. În ciuda entuziasmului inițial, a abandonat repede acest proiect, dezamăgit de ceea ce oferea America. Cu prilejul unei călătorii spre estul Europei, poposeşte şi în București, în anul 1866.

Popularitatea de care se bucura în special datorită romanului Quo Vadis îl aduce pe Sienkiewicz în atenția Academiei Suedeze care avea să îi acorde Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1905. - Wikipedia

Detaliile Produsului

Limba: Română
Compatibil cu: iPhone, iPad, Android, Windows Phone, Kindle
Dimensiunea Fișierului: 1 MB
Pagini Ediție Print: 400
Compatibil cu Kindle: Da

Pareri

Bestseller.md îți mai recomandă: