Eugénie Grandet (română) [Carte Electronică]

Critica literara si succesul durabil al acestui roman in randul cititorilor, l-au asezat printre cele mai de seama creatii ale realismului francez, deoarece reflecta caracteristicile epocii, goana dupa profituri, dorinta apriga de imbogatire, care fac din societate un soi de jungla, unde razbesc fiintele cele mai feroce si mai lipsite de scrupule.

In mediul burghez de provincie pe care il zugraveste acest roman, ca si in elegantele saloane pariziene descrise in alte romane, domneste puterea banului. Asadar, Eugénie Grandet reflecta nu numai o drama morala individuala, ci o intreaga societate, al carei idol suprem este banul. Domnia banului - prin avaritia tatalui sau, apoi prin tradarea lui Charles - este cea care o zdrobeste pe Eugénie, condamnand-o la o viata aproape monahala, searbada, lipsita de orice bucurie sau speranta.

Pe langa istorisirea destinului nefericit al acesteia, cititorul remarca, prin informatiile precise asupra epocii, fidelitatea absoluta a lui Balzac fata de realitate; in plus, felul in care marele scriitor judeca si infiereaza aceasta societate avida si mercantila, are cu atat mai multa forta expresiva cu cat el evita tonul indignat, stilul oratoric, ramanand un narator cumpatat si in aparenta obiectiv.-- Liliana Anghel

Romanul Eugénie Grandet este, alaturi de Gobseck, Mos Goriot, Marirea si decaderea lui César Birotteau si Verisoara Bette, una dintre capodoperele balzaciene.

Cartea a fost adăugată în lucrarea "1001 de Cărți de Citit Într-o Viață", coord. Peter Boxall

Recenzii

”Precum Walter Scott, Balzac a scris romane pentru a-şi plăti datoriile şi pentru a nu mai suferi din pricina lipsurilor financiare - acumularea de capital şi corupţia morală ce o însoţeşte sunt în centrul lui Eugénie Grandet, care a devenit ulterior parte a unei serii de romane intitulate La Comédie Humaine (Comedia umană). Critică morală robustă adusă lăcomiei şi sărăciei vieţii provinciale, romanul combină personajele convingător construite, cu o înţelegere sociologică adâncă a schimbărilor din societatea franceză.

În prezentarea realistă a tatălui lui Eugénie în chip de zgârcit tiranic, Balzac ne înfăţişează avariţia nu doar ca „păcat" individual, ci ca o reflectare a nihilismului lumesc al finanţismului specific capitalismului din veaculXIX.

Intriga este de o simplitate clasică şi circularitate cauzală şi dezvăluie o tragedie burgheză, pe care naratorul o consideră mai cruntă decât oricare alta îndurată de casa lui Atreus. Obsedat de câştigurile băneşti, tatăl lui Eugénie îi limitează experienţa de viaţă, distrugându-şi în final familia. Romanul dezvăluie tot răul făcut lui Eugénie, deşi aceasta încearcă să îşi afirme demnitatea morală prin acte de generozitate. Cu o înţelegere a ciclurilor temporale ce îl prefigurează pe Proust, Balzac dramatizează atât contextul critic al acţiunilor individuale, cât şi rotiţele schimbării de generaţii.

Sentimentalismul comic temperează puternicul realism social; Balzac stoarce din judecăţile naratorului său, mai mult sau mai puţin omniscient, motive de amuzament surprinzătoare. O primă luare de contact ideală cu unul din marii romancieri realişti.

-- ”1001 de Cărți de Citit Într-o Viață", coord. Peter Boxall

Primele Pagini

În provincie găseşti uneori case a căror înfăţişare inspiră o melancolie asemănătoare cu aceea pe care o stârnesc cele mai mohorâte mănăstiri, cele mai anoste câmpuri pline de mărăcini şi de bălării sau cele mai triste ruine. Poate că în aceste case domnesc şi tăcerea sihăstriilor, şi ariditatea şesurilor pline de ciulini, şi relicvele ruinelor. Viaţa şi mişcarea sunt aici atât de liniştite, încât un străin le-ar crede nelocuite, dacă n-ar întâlni pe neaşteptate privirea palidă şi rece a unei persoane nemişcate, al cărei chip, pe jumătate monastic, apare deasupra pervazului ferestrei, la zgomotul făcut de paşii necunoscutului.

Acelaşi aer de melancolie îl are o locuinţă din Saumur, aflată la capătul străzii în pantă ce duce la castel, în partea de sus a oraşului. Strada, acum puţin umblată, toridă vara, rece iarna, întunecoasă pe alocuri, se distinge prin sonoritatea pavajului mărunt cu pietriş, întotdeauna curat şi uscat, prin îngustimea drumului întortocheat, prin liniştea caselor care fac parte din oraşul vechi şi pe care meterezele le domină.

Locuinţele de trei ori seculare sunt încă foarte solide, deşi au fost construite din lemn, iar înfăţişările lor felurite sporesc originalitatea care recomandă această parte a străvechiului Saumur atenţiei arheologilor şi artiştilor. E greu să treci prin faţa acestor case fără să admiri bârnele enorme, ale căror capete dăltuite întruchipează figuri ciudate şi care încununează cu un basorelief negru parterul celor mai multe dintre ele.

Ici, grinzile transversale sunt acoperite cu ţigle şi desenează linii albastre pe zidurile fragile ale unei locuinţe terminate cu un acoperiş din paiantă, lăsat în jos din pricina anilor, a cărui şindrilă putrezită s-a îndoit în urma acţiunii alternative a ploii şi a soarelui. Colo, zăreşti pervazuri uzate, înnegrite, ale căror delicate forme sculptate abia dacă se mai văd şi care par prea uşoare pentru ghiveciul maroniu de argilă din care răsar garoafele sau trandafirii unei biete lucrătoare.

Mai departe apar porţile împodobite de cuie enorme, unde geniul străbunilor noştri a trasat inscripţii misterioase despre viaţa familiei, al căror sens nu-l vom desluşi niciodată. Fie un protestant şi-a marcat credinţa, fie un membru al Sfintei Ligi l-a blestemat pe Henric al IV-lea; un burghez şi-a gravat însemnele propriei nobleţi municipale, faima magistraturii sale uitate. Acolo se oglindeşte întreaga istorie a Franţei!

Lângă şubreda casă cu pereţii tencuiţi grosolan, unde meşteşugarul şi-a venerat rindeaua, se înalţă reşedinţa unui gentilom, unde, pe bolta în semicerc a porţii din piatră, se văd încă unele vestigii ale blazonului său, distruse de diferitele revoluţii care au agitat ţara de la 1789.

Despre Autor

Honoré de Balzac (n. 20 mai 1799, Tours, Franța – d. 18 august 1850, Paris, Franța) a fost un romancier, critic literar, eseist, jurnalist și scriitor francez. El este considerat unul dintre cei mai mari scriitori francezi în domeniul romanului realist, romanului psihologic și a romanului fantastic.

El este considerat unul dintre cei mai mari scriitori francezi în domeniul romanului realist, romanului psihologic și a romanului fantastic. În cultura română a avut doi admiratori de valoare, G.Călinescu, cel care milita pentru balzacianism în articolele sale teoretice exemplificând tehnica acestuia în romanul Enigma Otiliei, și de Mircea Eliade, care, în tinerețe și-a dorit să scrie o monografie consacrată operei lui Balzac. - Wikipedia