Într-o casă în care fiecare lucru are locul său, un copil poate pune o întrebare care tulbură toată ordinea. De ce nu vorbim despre omul de care ne este dor? De ce vizităm pe cineva dacă nu vrem deloc să stăm cu el? De ce presupunem că un vecin este neplăcut înainte să încercăm să-l cunoaștem?
Pollyanna. Jocul bucuriei de Eleanor H. Porter, oferă și o asemenea lectură: un portret al adulților văzuți din apropierea unui copil. În ediția română a cărții, putem urmări cum gesturile obișnuite ale comunității capătă alt înțeles când Pollyanna le întâmpină fără toate prejudecățile celor din jur.
Datoria poate adăposti foarte puțină căldură
Când își primește nepoata, mătușa Polly consideră că își îndeplinește o datorie. Copilul vine însă cu nevoia unei legături. Pollyanna se aruncă în brațele ei, în vreme ce femeia încearcă să păstreze distanța și regulile unei întâlniri corecte.
Cele două trăiesc aceeași sosire în registre diferite. Pentru mătușă, există lucruri de organizat și o responsabilitate de preluat. Pentru fetiță, faptul că cineva a primit-o în casă înseamnă speranța de a avea din nou aproape un om al ei.
Scena nu cere să ignorăm responsabilitatea adultului. Ne invită să observăm ce lipsește atunci când grija rămâne doar administrativă. Un pat pregătit și un program stabilit pot fi necesare; copilul caută, în plus, răspuns la apropierea pe care o oferă.
Ce aude un copil într-o regulă
Mătușa îi interzice Pollyannei să vorbească despre tatăl ei. Pentru adult, regula se leagă de o istorie de familie pe care copilul nu o cunoaște pe deplin. Pentru Pollyanna, ea cade peste lucrurile cele mai vii din memorie.
Aici cititorul poate vedea două niveluri în același dialog. Cuvintele mătușii vin dintr-un trecut; efectul lor se produce asupra unui copil care a pierdut deja mult. Nu este nevoie să dezvăluim toate explicațiile ulterioare ca să simțim nepotrivirea dintre intenția adultului și experiența celui mic.
Cartea ne ajută astfel să ascultăm regulile din ambele părți. Ce consideră adultul că protejează? Ce înțelege copilul că i se ia? Întrebările acestea fac scena mai bogată decât o simplă opoziție între severitate și veselie.
Nancy are propria viață, chiar dacă lucrează în casa altcuiva
Nancy este prezentată de la început în mijlocul treburilor. Primește ordine care o pun în încurcătură: trebuie să lucreze repede, dar și să lase imediat lucrul când i se vorbește. Dincolo de rolul ei în casă, aflăm despre familia pe care trebuie să o ajute.
Acest context contează. Nancy nu este doar persoana care aduce o tavă sau deschide o ușă. Are griji, oboseală și emoții. Relația cu Pollyanna îi oferă ocazii de a vorbi și de a manifesta afecțiune dincolo de executarea sarcinilor.
Prin apropierea de ea, copilul îi permite și cititorului să observe ceea ce într-o casă foarte ordonată poate trece neobservat: oamenii care o țin în funcțiune au nevoie, la rândul lor, să fie văzuți.
Un om nu încape în reputația lui
Înainte de vizita la doamna Snow, Pollyanna aude cât de greu este să o mulțumești. Nancy îi descrie obiceiul de a dori tocmai mâncarea care nu i-a fost adusă. Pentru cei obișnuiți cu aceste întâlniri, vizita a devenit o sarcină apăsătoare.
Pollyanna intră cu mai multă curiozitate. Asta nu face să dispară nemulțumirea doamnei Snow și nici oboseala fiicei care o îngrijește. Schimbă însă punctul de pornire al conversației: copilul vrea să cunoască persoana, în loc să încheie cât mai repede o obligație.
Putem citi scena fără să cerem copiilor să aibă mereu răbdare cu adulții dificili. Responsabilitatea pentru relație nu trebuie mutată asupra lor. Interesantă este libertatea cu care Pollyanna verifică, prin întâlnire, o reputație pe care ceilalți o consideră deja definitivă.
Când adultul are nevoie de ajutor
Întâlnirea cu domnul Pendleton rănit schimbă din nou raportul dintre copil și adult. Omul cunoscut drept retras și aspru se află într-o situație vulnerabilă. Vorbește răstit, dar are nevoie de acțiunea altcuiva.
Pollyanna răspunde concret împrejurării. În această scenă, cititorul poate vedea dincolo de tonul lui. Oamenii pot exprima neplăcut teama sau durerea, fără ca acest lucru să rezume tot ce sunt. Observația nu scuză orice purtare; lasă loc pentru o înțelegere mai exactă.
O lectură bună și pentru cei mari
Privirea copilului scoate la suprafață deprinderi pe care adulții nu le mai cercetează: ajutor oferit fără prezență, reguli moștenite din supărări vechi, judecăți repetate despre vecini. Umorul și căldura poveștii ne permit să le recunoaștem fără un ton de predică.
La lectura împreună, o întrebare simplă poate fi suficientă: ce aflăm despre acest adult din felul în care răspunde Pollyannei? Uneori răspunsul este despre generozitate; alteori despre teamă, singurătate sau dificultatea de a primi afecțiune. Comunitatea din roman devine astfel o lume de persoane, fiecare cu mai multă viață decât lasă să se vadă prima impresie.
Cartea în română este disponibilă pe Bestseller.md și pe Bestseller.ro.
