Biblioteca Adevărul, Vol. 27. Idiotul vol. I (LIVRARE 15 ZILE)

Descrierea Cărții

Sesizând disperarea Nastasiei, prinţul o cere în căsătorie numai ca s-o ajute să iasă din situaţia în care se afla. în mod surprinzător, Nastasia refuză propunerea prinţului, convinsă fiind că bărbatul face acest gest din milă, şi alege să plece cu Rogojin. Astfel, cei doi prieteni devin duşmani înverşunaţi, Rogojin încercând chiar să îl ucidă pe Mîşkin care scapă, în mod neaşteptat, datorită unei crize de epilepsie declanşate pe fondul tensiunii momentului.

Dostoievski aduce in prim plan un personaj aparte, înzestrat cu calităţi deosebite, între care prevalează bunătatea şi sinceritatea. Capabil să îşi sacrifice propria persoană numai ca să îşi ajute semenii, prinţul Mîşkin este perceput de celelalte personaje ca fiind un idiot. Tocmai acesta este şi motivul pentru care Dostoievski a renunţat la prima variantă de titlu, Prinsul Mîşkin, în favoarea binecunoscutului Idiotul.

Recenzii

„Poate cea mai cunoscută sentinţa dostoievskiană din romanul Idiotul este formula unei utopii estetice: «Frumuseţea va mântui lumea». Este una dintre temele «serioase, erudite, sublime», alături de altele cât se poate de «realiste», cum ar fi pedeapsa cu moartea sau situaţia economică a Rusiei, care îl obsedează pe eroul principal. Nu se poate să faci parte din «lumea asta», din înalta societate rusă, dacă pui atâta suflet în propriile-ţi idei. Rişti să nu ai aderenţa la ea, să fii luat drept un «idiot». Ceea ce cu prinţul Mâşkin se şi întâmplă.” - Emil Iordache

”Eram foarte tânăr când, citind pentru întâia dată Idiotul de Dostoievski, am descoperit pasajul final: într-o atmosferă care sugerează supranaturalul, Parfion Rogojin îl conduce pe prinţul Mâşkin în încăperea unde zace Nastasia Filippovna, căreia el, Parfion, îi înfipsese în inimă cuţitul. De unde îmi venea acel sentiment de linişte, de acceptare şi, în acelaşi timp, sentimentul de înălţare pe care oroarea momentului, departe de a-l exclude, îl confirmă? Sfârşitul Idiotului, imagine puternică a milei active christice, a dedicării totale omului viu, îmi pricinuise acel fior înălţător.” - Ion Vianu, Dilemateca

Despre Autor

F.M. Dostoievski (1821-1881), unul dintre cei mai importanţi şi mai influenţi scriitori ai lumii, s-a născut la Moscova, unde tatăl său a lucrat o vreme ca medic la Spitalul Mariinski. În 1846, după o serie de încercări literare lipsite de succes, a publicat romanul epistolar Oameni sărmani, atrăgând imediat atenţia criticilor, care au văzut în el un nou Gogol. Momentul crucial al vieţii scriitorului l-a reprezentat anul 1849, când a fost arestat şi condamnat la moarte pentru legăturile sale cu un grup subversiv de intelectuali liberali din Cercul Petrasevski. Abia în ultima clipă, sentinţa i-a fost comutată de către țar la deportare şi muncă silnică.

După patru ani de ocnă, urmaţi de alţi cinci de serviciu militar obligatoriu în Regimentul Siberian, a revenit la Sankt Petersburg şi şi-a reluat activitatea literară. Influenţat şi îmbogăţit de experienţele din această perioadă, a început să scrie masiv, publicând romanele Crimă şi pedeapsa (1866), Idiotul (1868-1869), Demonii (1871-1872) şi Fraţii Karamazov (1879-1880), unde Dostoievski atinge deplină maturitate literară.