Cartea Zile de Pace Suprema contine file din jurnalul tinut de autor in perioada petrecuta la asezamantul lui Maharshi, Ramanashramam, care coincide cu ultimele luni inainte ca Maestrul sa paraseasca planul fizic. Este o marturisire vibrand de sinceritate, iubire si aspiratie spirituala, in care autorul "extrem de atent si de minutios, si-a descris in cuvinte, atat cat i-a fost omeneste posibil, experiente interioare inexprimabile." (Dr. M. Hafiz Syed, autorul prefetei editiei a doua, iunie 1953)
"Sri Maharshi, prin faptul ca ne-a oferit o formula de viata prin tehnica moderna a Vicharei, a pus in practica vechiul adevar potrivit caruia fie si numai un cuvant al unui Maestru autentic, daca este pus in practica, este suficient ca sa conduca aspirantul la atingerea beatitudinii spirituale."
"Absenta egoismului, care caracterizeaza marile fiinte, nu se bazeaza pe sentimentalism sau teorii. Aceste fiinte isi cunosc sursa. Cand Iisus Hristos s-a rugat pentru dusmanii sai ori cand Maharshi, batut fiind de hoti, le-a intors si partea cealalta ca sa-l loveasca, ei cunosteau legea. Nu este pic de ipocrizie in faptele lor. Ei erau constienti ca aceeasi viata curge si prin venele persecutorilor, si printr-ale lor. Singura diferenta este ca Iisus si Maharshi erau constienti de unitatea care exista in tot, pe cand persecutorii lor, nu. "
"Personalitatile individuale pot fi asemuite frunzelor unui copac. Ele sunt multe, dar nu au fiecare o viata de sine statatoare, ci au viata comuna a copacului. Copacul este sursa existentei lor. Frunzele cresc, se ofilesc si in final mor. Dar copacul nu este afectat de soarta frunzelor. Nu are nicio frunza preferata; stie ca acestea joaca un rol temporar, insa stiu oare si frunzele care este destinul copacului din care au crescut, a carui durata de viata depaseste cum mult durata vietilor fiecareia dintre ele?
Din punctul de vedere al frunzei, viata este limitata, posibilitatile ei sunt circumscrise unui destin si toate eforturile de a evita o existenta comuna sunt zadarnice. Ar putea realiza ca viata copacului, care continua si dupa ce ea nu va mai fi, este singura care conteaza; ca indeplinirea cu credinta a functiei ei de frunza este singurul mod in care poate imbunatati viata copacului de care depind atat viata ei, cat si vietile tuturor frunzelor."
