Descriere
Zori de ziuă se revarsă peste vesela natură
Prevestind un soare dulce cu lumină și căldură.
În curând și el apare pe-orizontul aurit
Sorbind roua dimineții de pe câmpul înverzit. -- Vasile Alecsandri
Eugenia Manea-Cernei, prin poeziile inserate în volum, încearcă, prin conceptul realizat, să ne întoarcă în fascinantul și interesantul laborator al naturii, îndemnându-ne la meditație, la acțiuni chibzuite și echilibrate, la cunoașterea mediului în care trăim, la protejarea acestui colț de rai din care transpare vibranta frumusețe divină, care ne încântă, ne relaxează și ne imește prin diversitate, perfecțiune și originalitate.
Ea ne trezește bucuria și curiozitatea, plăcerea și admirația, încrederea că omul a fost creat pentru a fi fericit și, în calitatea sa de copil divin, poate dispune de toată abundența creată de Divinitate pentru a se manifesta în toate planurile existenței sale.
Cititorul este ancorat într-un univers liric interesant, care, sperăm, îl va face să simtă efortul, dar și împlinirea acelor care și-au transpus în poezie trăirile, stările, ideile, harul poetic și crezul că, prin estetica frumosului, prin crearea unei atmosfere plină de lumină și iubire, putem educa omul în duhul bunelor tradiții, a unui comportament adecvat care să se bazeze pe înțelegere, reciprocitate, dragoste și adîncă prețuire a ceea ce ne-a oferit cu toată generozitatea Creatorul. -- Marcela Mardare
Cine a cumpărat acest produs, a mai cumpărat:
Detaliile Produsului
Titlu Original: | Universul Florilor |
---|---|
Limba: | Română |
Coperta: | Copertă moale |
Pagini: | 288 |
Editura: | Pontos |
Apariția: | 2012 |
ISBN: | 978-9975-51-372-2 |
Dimensiuni: | 14 x 20,1 cm |
Greutatea: | 0.3980 |