Unde e Aromânia? Intervenții, Dezbateri, Cronici, 1994-2014

Mai multe poze

Unde e Aromânia? Intervenții, Dezbateri, Cronici, 1994-2014
149,00 MDL (31,17 RON)

Disponibilitate: În Stoc

Doar 1 exemplar disponibil

sau

Descriere

Întrebarea Unde e Aromânia? sună mai degrabă ca o provocare. Totuşi, pentru autorul acestei cărţi, răspunsul e oarecum firesc : Aromânia e acolo unde au trăit, trăiesc  şi vor trăi aromâni în carne şi oase, care doresc să-şi cultive diferenţele şi limba, să-şi împărtăşească experienţele comune şi să le transmită mai departe, să facă planuri pentru viitor.

Lumea aromână, armânamea, nu are un sens şi un viitor credibil decât concepută, proiectată, imaginată, în configuraţia ei completă : aromânii care au rămas în regiunile unde sunt atestaţi de-a lungul istoriei, cei care le-au părăsit de voie, de nevoie, dând naştere unor circuite diasporice de o rară complexitate, cei care s-au stabilit grupaţi în România în perioada interbelică…

 

Primele Pagini


 

De îndată ce bărbatul din faţa lui pomeni de atentat, dădu să se ridice, să-1 conducă până la uşă şi pe scări până jos la parter, ba poate chiar până în faţa casei, să aştepte pe scară până ce ar ajunge pe trotuar atât de departe, până ce i-ar dispărea din câmpul vizual. Dar nu se ridică, iar bărbatul rămase în continuare lângă fereastra ce dădea în strada acoperită cu zăpadă; calm, fără emoţii îşi aprindea ţigara, aşteptând ca flacăra chibritului să se aprindă ca lumea. Nu are mai mult de patruzeci şi doi de ani, îşi zise, nu mai e chiar tânăr, să aibă siguranţa aia aiurită, încrezută, doar dacă...

Doar dacă ar şti prea multe! îl cuprinse iar angoasa. Simţi în piept apăsarea bine cunoscută şi inspiră nervos. Durerea din piept îl apăsa în fotoliu, nepermiţându-i nicio mişcare.

Abia trecuse o jumătate de oră de când intrase bărbatul în camera lui, care era închisă pentru oricine, cu excepţia bătrânei. în acest timp deasupra oraşului au trecut nori joşi, lăsând pe acoperişuri o pulbere de nea. Acum de la ferestrele clădirii de vizavi se reflectau razele soarelui ce apunea. în curând se va lăsa treptat întunericul. Atunci va trebui să aprindă lumina. Pe geamul ferestrei se ivi imaginea încăperii: biblioteca străveche sculptată, două fotolii jerpelite la măsuţa rotundă, pe care ţeava micului tun oferă de ani de zile ţigări nefolosite şi fără aromă.

Şi colivia. Şi acum mai fac gălăgie, ţopăind în ea, papagalii. Cu lăsarea întunericului se urcă pe bara de sus, ca să poată adormi într-un picioruş, cu căpşorul ascuns prudent sub aripa stângă.

Dacă deocamdată era destulă lumină, papagalii se duceau pe rând la „alimentatoare" cu o regularitate uimitoare, iar pe el îl cuprinse angoasa într-unui din fotoliile tocite şi decolorate.

Stătea acolo zile la rând, luni, ani pe care nu-i mai putea deosebi unul de altul. Se bucura de papagali şi de vederea de la fereastră, în spatele căreia se schimba fundalul după schimbarea anotimpurilor. Uneori deschidea ferestrele pătrate, ca să tragă în piept aerul umed sau fierbinte, alteori le închidea grijuliu ca să nu le zburătăcească curentul răcoros penele păsărilor guralive. Şedea aici singur, pe femeia care-1 îngrijea n-o bătea niciodată gândul să se odihnească pentru câteva clipe în celălalt fotoliu. Nici el nu se gândea că i-ar putea propune cuiva asta. Şi totuşi...

De-abia se auzise cu o jumătate de oră în urmă bătaia ei timidă în uşă, atât de neobişnuită la acea oră, atunci îşi dădu seama că asta însemna că s-a zis cu siesta lui tăcută la fereastră. Intră şi aşteptă ca el să se mişte în fotoliu, să-i facă un semn că poate vorbi. Şi nici nu fu nevoie să spună „Domnule general, iar a venit băiatul de la ziar", ca să-şi dea seama că de data asta aduce o veste proastă. Chiar femeia i-a spus cu ceva timp în urmă că-1 expediase ea însăşi pe ziarist. De aceea nu pricepea de ce-l deranjează cu un lucru aşa de neplăcut.


Despre Autor
 


Nicolas Trifon, născut la București, în 1949, locuiește în prezent la Paris, unde a obținut, în 1983, titlul de doctor în lingvistică la EHESS (Școala de Înalte Studii în Științe Sociale), cu o teză despre „limba de lemn”. Autor a numeroase contribuții critice asupra „socialismului real”, el a început să scrie despre aromâni în 1993, când a apărut și primul său studiu, intitulat Les Aroumains, un cas de figure national atypique (Acratie).

Privitor la situația din România, a publicat „Les Aroumains en Roumanie depuis 1990: comment se débarrasser d’une (belle-)mère patrie devenue encombrante” (Revue d’ études comparatives Est-Ouest, nr. 38-4, 2007) și, în limba română, două intervenții: „Unde e Aromânia?” (Europa, nr. 8, 2011) „Despre cumani, români neaoși și alți alogeni: răspuns lui Neagu Djuvara” (Observatorul cultural, nr. 626, iunie 2012).

Această carte constituie traducerea integrală a volumului Les Aroumains, un peuple qui s’en va, publicat la Editura Acratie (Paris, 2005). În 2009, cartea a apărut, în traducerea Lilei Cona, la Belgrad (Cincari, narod koji nestaje), unde cotidianul Politika a publicat extrase în zece numere consecutive. O nouă ediție îmbogățită va apărea în franceză, la Editura Non Lieu, în 2013.

 

Detaliile Produsului

Limba: Română
Coperta: Copertă tare
Pagini: 260
Editura: Cartier
Apariția: 2016
ISBN: 978-9975-86-065-9
Dimensiuni: 13 x 19,5 cm
Greutatea: 0.3500

Pareri