Tsukuru Tazaki cel fără de Culoare și Anii săi de Pelerinaj

Tsukuru Tazaki cel fără de Culoare și Anii săi de Pelerinaj
244,00 MDL (51,04 RON)

Disponibilitate: Stoc epuizat

Descriere

Traducere din limba japoneza de Florin Oprina.
 
„Oricine se indragosteste cauta de fapt bucati pierdute din propria-i viata. Si oricine se indragosteste se intristeaza cind se gindeste la cel iubit. E ca si cum te-ai intoarce intr-o camera cu amintiri dragi, o camera de mult parasita.”-- Haruki Murakami
 
Tsukuru are 36 de ani si multe, multe amintiri, care nu-l lasa sa-si traiasca prezentul. Gindurile il poarta adesea la o gasca aventuroasa din liceu, in care fiecare membru avea, in loc de nume, o culoare: fetele erau Neagra si Dalba, iar baietii Albastru si Rosu. Al treilea baiat din gasca era el, Tsukuru, omul fara de culoare, al carui nume inseamna „cel care face”.

Tsukuru are 36 de ani, este inginer si are un vis: sa construiasca gari. Are insa si o nefericire: se vede pe sine ca pe un vas fara continut, parasit de toti din pricina golului sau launtric. El isi traieste viata in singuratate pina in momentul in care o cunoaste pe Sara. Ea il asculta, ii afla nefericirile si incearca sa-l ajute, indemnindu-l sa plece in cautarea prietenilor din liceu si sa se-mpace cu ei. Abia apoi se va intoarce la ea si o va iubi si va fi fericit.


Recenzii

O nouă privire în universul straniu marca Haruki Murakami, de această dată alături de un anti-erou chinuit de traume adolescentine și posibilitatea ratării unei iubiri profunde.

Dintr-odată a fost cuprins de sentimentul straniu că două timpuri diferite se amestecaseră. - așa cum se amestecă timpul prezent și flashback-urile din capul lui Tsukuru Tazaki cel fără de culoare. Bine am revenit în lumea lui Haruki Murakami, o lume atât de aparent banală, încât fantasticul și supranaturalul trebuie să intervină în modul cel mai firesc. Dar dacă în scrierile sale recente sumbrul și macabrul îmbracă forme concrete, Murakami a reușit să mă surprindă de această dată printr-un univers marcat mult mai puternic de realism și psihologic. Lumea lui Tsukuru Tazaki este o lume în care granița către magic și terifiant, rămâne vag suspendată în vis, superstiție ori memorie înșelătoare.

Avem în prim-plan un om care se crede lipsit de culoare, așadar lipsit de personalitate, asemeni unui receptacul gol, ce își duce existența în liniște și, am putea spune, mediocritate. Cu toate acestea, nu la fel stăteau lucrurile în trecutul său adolescentin, nici când își amintește de grupul său perfect armonizat de prieteni colorați (Dalba, Neagra, Roșu, Albastru și el), nici când își amintește de Haida, un alt prieten „gri” ce îi marchează anii de studenție.

Ambele timpuri însă sunt pline de pierdere și solitudine, grupul său aproape perfect de prieteni înlăturându-l cu brutalitate fără a-i da vreo explicație, atunci când pleacă să studieze în Tokyo, iar Haida lăsându-l în urmă și renunțând la studii fără a-i spune vreun cuvânt. Narațiunea stă, așadar, sub metafora culorilor, care fac posibilă și prima insinuare, a fantasticului în poveste, și care conectează amintirile, brutalitatea unor adevăruri ce se dezvăluie pe parcurs, și stranietatea unor istorisiri care împing granițele imaginației.

--Alice Teodorescu, www.bookblog.ro



Despre Autor

Unul dintre cei mai populari scriitori japonezi contemporani, Haruki Murakami s-a nascut in 1949. A studiat literatura la Universitatea Waseda din Tokio. Experienta de proprietar al unui bar din Tokio in care se cinta jazz (reflectata in romanul sau din 1992, La sud de granita, la vest de soare; Polirom, 2003, 2004) si cea de traducator al operelor lui F. Scott Fitzgerald, John Irving, Truman Capote si Raymond Carver isi vor spune cuvintul in formarea sa ca mesager al unei Japonii occidentalizate – un tinut amagitor, lipsit parca de suflet si suflu, al carui spirit stravechi pare sa fi disparut aproape in intregime.

Primul sau roman, Asculta cum cinta vintul (1979), i-a adus Premiul Gunzo, fiind urmat de Automatul 1973 (1980) si In cautarea oii fantastice (1982, distins cu Premiul Noma; Polirom, 2003, 2005, 2011).

In 1987 publica Padurea norvegiana (Polirom, 2002, 2004, 2011), bestseller international, tradus in numeroase limbi si vindut in peste patru milioane de exemplare.

Murakami a mai publicat volumul de interviuri Underground.

Atentatul de la Tokio si spiritul japonez (1997; Polirom, 2008) si romanele La capatul lumii si in tara aspra a minunilor (1985, pentru care a primit Premiul Tanizaki; Polirom, 2005, 2012), Dans dans dans (1988; Polirom, 2004, 2006, 2012), Cronica pasarii-arc (1994, nominalizat la prestigiosul IMPAC Dublin Literary Award; Polirom, 2004), Iubita mea, Sputnik (1999; Polirom, 2004), Kafka pe malul marii (2002; Polirom, 2006), In noapte (2004; Polirom, 2007, 2013) si 1Q84 (2010; Polirom, 2011).

Pprecum si volumele de povestiri sau eseuri Elefantul a disparut (1993; Polirom, 2005), Dupa cutremur (2000; Polirom, 2006, 2013), Salcia oarba, fata adormita (2006; Polirom, 2007) si Autoportretul scriitorului ca alergator de cursa lunga (2007; Polirom, 2009).

Detaliile Produsului

Limba: Română
Coperta: Copertă moale
Pagini: 264
Editura: Polirom
Apariția: Noiembrie 2013
ISBN: 978-973-46-4053-9
Dimensiuni: 13 x 20 cm
Greutatea: 0.2500

Pareri