Tropicul Cancerului

Tropicul Cancerului
265,00 MDL (55,44 RON)

Disponibilitate: Stoc epuizat

Descriere

Recunoscut astazi ca unul dintre romanele cult din literatura ame­ricana si una dintre capodoperele clasice ale erotismului, Tropicul Cancerului a aparut initial la Paris in 1934, fiind interzisa mai bine de un sfert de secol peste ocean.

Cartea reprezinta o combinatie dezinhibata de fictiune si biografie, de naratiune si flux liber al constiintei, prezentind cu dezinvoltura aventurile adesea licentioase ale unui tinar scriitor american exilat in Parisul anilor ’30. El duce o existenta marginala si precara, invirtindu-se prin baruri, sali de dans, bordeluri si locurile de adunare ale unei boeme adesea sordide, ale carei excentricitati si excese le inregistreaza intr-un stil precis, necrutator si complice-amuzat.

Cartea isi datoreaza renu­mele limbajului franc si fara perdea, pasiunii cu care isi traieste naratorul momentele de disperare sau exaltare, precum si pagini­lor vizionare, poetice, care dau cartii o intensitate halu­cinanta.

Tropicul Cancerului este o confesiune de neuitat, poate cea mai onesta carte scrisa vreodata, un text autobiografic al unui autor considerat in America „obscen” si interzis ani in sir.

Cartea a fost adăugată în lucrarea "1001 de Cărți de Citit Într-o Viață", coord. Peter Boxall

Recenzii

„Iata o carte care, daca acest lucru mai e posibil, ne poate aduce inapoi apetitul pentru lucrurile fundamentale.” - Anais Nin

”Scandalosul roman autobiografic al lui Henry Miller a fost publicat, pentru prima oară, în anii 1930, de curajoasa editură pariziană Obelisk. Din cauza temei şi a limbajului explicit sexual, cartea a fost interzisă în SUA şi Marea Britanie în următorii treizeci de ani. După publicarea în SUA în 1961, respectiv în Marea Britanie, în 1963, a devenit obiect de cult. Miller explorează cu o senzualitate şi libertate unică latura ascunsă şi mai puţin strălucitoare a Parisului, oraş în care a locuit în anii 1930 ca expatriat sărac.

Neîncătuşat de convenţii morale şi sociale, el îşi condimentează romanul cu meditaţii filozofice, fantezii şi anecdote picante şi explicite despre relaţiile sale sexuale cu femeile.

Lucrarea, considerată de Samuel Beckett „un moment de seamă în istoria literaturii moderne", a contribuit mult la sfărâmarea tabuurilor societăţii privind sexul, şi limbajul folosit în descrierea lui a inspirat generaţia Beat, care avea să respingă valorile clasei de mijloc americane, căutând adevărul în experienţe extreme. Totuşi, critica feministă, în special Kate Millet, a detectat trăsătura evident misogină a cărţii. Femeile sunt des prezentate ca receptaculi pasivi şi anonimi, având unicul rol de a satisface dorinţele fizice ale bărbaţilor.

Fără îndoială, violenţa extremă a romanului eclipsează orice presupus erotism sau posibilă excitare sexuală la care cititorii ar fi îndreptăţiţi să se aştepte prin prisma reputaţiei sale. Tocmai această reputaţie de scriitor de „cărţi murdare" i-a adus un mare succes lui Henry Miller şi mai puţin renumele de autor de literatură bună, polemicile privind calitatea „literară" a operei sale continuând si astăzi.

-- ”1001 de Cărți de Citit Într-o Viață", coord. Peter Boxall

Despre Autor

Henry Valentine Miller (1891‑1980) s‑a nascut in Yorkville, New York, intr‑o familie de origine germana. Si‑a petrecut anii de scoala in Brooklyn, intre 1909 si 1924 a incercat sa lucreze in atelierul de croitorie al tatalui sau, a trecut prin greutati, slujbe prost platite, in medii dominate de saracie si mediocritate.

Hotarit sa se apuce de scris, la treizeci de ani pleaca la Paris, unde isi petrece urmatorul deceniu.

Detaliile Produsului

Titlu Original: Tropic of Cancer
Limba: Română
Coperta: Copertă moale
Pagini: 280
Editura: Polirom
Apariția: 2011
ISBN: 978-973-46-1773-9
Dimensiuni: 13 x 20 cm
Greutatea: 0.2000

Pareri