Sunt un copil al lui Dumnezeu

Mitch Albom

Vă mai recomandăm

    Amintiri din Viitor

Andreea Russo

259,00 MDL
    Fluturi, Volumul 3 (LIVRARE: 15 ZILE)

Irina Binder

312,00 MDL
În umbra pașilor tăi

Vitali Cipileaga

259,00 MDL

Descriere

Probabil cea mai emoționantă carte pe care o vei citi vreodată, Sunt un copil al lui Dumnezeu celebrează viața unei fetițe orfane, a gardienilor săi adoptivi și a legăturii incredibile dintre aceștia, învățându-ne printr-un portret de o frumusețe devastatoare adevăratul sens al familiei.

Chika Jeune s-a născut cu trei zile înainte de cutremurul devastator care a decimat Haiti în 2010. După ce mama sa a murit dând naștere fratelui mai mic, Chika în vârstă de trei ani a ajuns la orfelinatul fondat de Mitch Albom, Have Faith Haiti din Port-au-Prince. Curajoasă și sigură de sine, ea i-a încântat pe ceilalți copii și pe profesori, însă viitorul său se anunța tragic. La vârsta de cinci ani a fost diagnosticată cu o afecțiune gravă, medicii spunându-i: „nimeni din Haiti nu te poate ajuta.”

Mitch și soția sa, Janine, au sperat că medicii din Statele Unite vor reuși să găsească un tratament pentru afecțiunea Chikăi și se vor întoarce cu micuța în scurt timp în Haiti. Însă, pe măsură ce pornesc într-o călătorie de doi ani în jurul lumii pentru a găsi un leac, Chika devine parte din viața lor, învățându-i prin optimismul său nemărginit bucuriile de a crește un copil. O călătorie impresionantă pe parcursul căreia se naște o familie și care ne învață o frumoasă lecție de viață: o relație care ia naștere din dragoste, indiferent de încercări, nu se poate pierde niciodată.

„Nimic nu provoacă mai mult rău decât lipsa de speranță. Cred că este mai dureroasă decât orice suferință a trupului. Deznădejdea poate fi contagioasă. Dar și speranța poate fi și nu există medicament mai bun decât aceasta.”

Prin intermediul amintirilor și al conversațiilor tulburătoare cu Chika, autorul lasă o lume întreagă să-l descopere în cel mai vulnerabil moment al vieții sale pentru a demonstra importanța familiei, oricum este ea întemeiată.

Comandă acum cartea care îți va pătrunde atât de adânc în suflet, încât nici nu îți vei da seama când ți-a schimbat perspectiva asupra vieții!

Recenzii de la cititori

Ne învață că dragostea nu are limite

„Aceste memorii simple și înduioșătoare ne învață că dragostea nu are limite și nu ar trebui să fie împiedicată de etnie, religie, educație sau bani.”– Kirkus

O poveste sfâșietoare de dragoste

„O poveste sfâșietoare de dragoste despre adevăratul sens al familiei.” – Daily Mirror

Memorii emoționante ale iubirii și ale durerii

„Mitch Albom a făcut din nou o treabă minunată cu aceste memorii emoționante ale iubirii și ale durerii. Nu poți să nu te îndrăgostești de Chika. O poveste care va deveni fără îndoială clasică pentru literatură.” – Mary Karr, autoarea „The Liars’ Club” și „The Art of Memoir”

O lectură care îți frânge inima

„Deși Sunt un copil al lui Dumnezeu este o lectură care îți frânge inima, este și o poveste despre rezistență și bunătate.” – The Independent

O poveste de o frumusețe dureroasă

„Aceasta este o poveste de o frumusețe atât de dureroasă, încât crezi că ar fi nevoie de Mitch Albom să o compună. Dar Albom este mai mult decât un autor, pentru că inima sa s-a deschis și a fost frântă de sosirea surprinzătoare și de plecarea chinuitoare a unei fetițe haitiene impresionante pe nume Chika – care a devenit în toate modurile care contează fiica prețioasă a sa și a soției sale – și este propria sa viață pe care încearcă să o repare în poveste.” – Melissa Fay Greene, autoarea cărții „There Is No Me Without You” și finalista premiului National Book Award de două ori

Darul lui Albom pentru a smulge corzile inimii și pentru a găsi un sens în viață

„Povestea Chikăi despre speranță, credință și dragoste necondiționată este în același timp înălțătoare și tragică... În acest tribut strălucit adus unei vieți scurte, dar impactante, darul lui Albom pentru a smulge corzile inimii și pentru a găsi un sens în viață, care l-a făcut să fie îndrăgit de milioane (de cititori), este afișat pe deplin.” – Booklist

Un portret intim ce ar trebui citit de oricine a fost emoționat de zâmbetul unui copil

„Debordând de o bogăție emoțională profundă, scopul scrierii lui Albom este uluitor și vine ca un pumn pentru suflet. Nu vei putea pune cartea jos până la ultima pagină. Acest portret intim ar trebui citit de oricine a fost emoționat de zâmbetul unui copil.” – Booktrib

O carte despre natura remarcabilă și neașteptată a iubirii

„Da, aceasta este o carte profund sfâșietoare, care te va face să plângi (probabil în repetate rânduri). Dar este și o carte despre natura remarcabilă și neașteptată a iubirii și impactul pe care îl poate avea asupra noastră, dacă ne deschidem în fața ei. Emoționantă și naturală, cartea Sunt un copil al lui Dumnezeu este o lectură profundă și plină de satisfacții.” – Sight Magazine

Fragment

„Chika, să știi că cel mai prețios cadou pe care îl poți face cuiva este timpul tău, pentru că n-ai cum să-l iei înapoi. Și dacă nu simți nevoia să-l iei înapoi, atunci l-ai dăruit din dragoste.

Iar eu am învățat asta de la tine.

(...)

După venirea ta, Chika, ne-am transformat dintr-un cuplu într-un trio. În mașină nu mai stăteam eu și miss Janine în față, ci tu și ea în spate, iar eu în față, șoferul vostru personal. Masa de două persoane a devenit o masă de patru. Trebuia să decidem cine stătea lângă tine și cine îți tăia mâncarea. A trebuit să ne extindem în toate modurile, ceea ce, curând, avea să devină normalitate.

Dintr-odată, totul era trei. Trei locuri la film. Trei locuri în magazinul de pantofi, în sala de așteptare sau la dentist.

Și trei locuri într-o dimineață de luni, la Beaumont Hospital radiation clinic11 din Royal Oak, Michigan, când o asistentă medicală a ieșit și a întrebat dacă erai pregătită să primești o „cască specială”, iar tu ai ridicat din umeri și ai spus „bine”. Am stat împreună și am mers împreună, ținându-ne de mâini, unu, doi, trei, pe un hol lung, în direcția câmpului de luptă.”

Mai multe informații

Limba: Română
Pagini: 280
Apariția: 2021
Coperta: Copertă moale
Dimensiuni: 13 x 20 cm
ISBN: 978-606-970-023-5