Suflet Românesc

Suflet Românesc
119,00 MDL (24,89 RON)

Disponibilitate: Stoc epuizat

Descriere

Cum e noua carte a lui Dan Puric? Este literatură autentică, un mod radical de a spune “Nu!”, confuziei dintre aparenţă şi valoare, dintre idee şi idealuri. Nu există nicio urmă de profetism sau de violenţă, în paginile acestei cărţi, ci o blândeţe caldă, arhaică în modul de adresare şi în compoziţia textelor. 

Cartea este scrisă cu durere şi bucurie, iar o parte dintre motivele cunoscute, şi din scrierile anterioare, sunt reluate în altă notă, una mai gravă, într-un enunţ nou, metaforic. 

Se poate afirma că, scriitura acestei cărţi reprezintă o modalitate de exercitare sinceră a unei misiuni civice. Este ca o mărturisire care se exprimă cu luminozitate, printr-un demers literar susţinut de coordonate clare: a cugeta, a plăsmui, a simţi şi a presimţi devenirea dar, şi criza spirituală şi culturală a neamului românesc. 

Lectura cărţii ne dezvăluie un adevărat scriitor. Autorul apelează, de astă dată, la retorica populară a basmelor, pildelor şi a parabolelor cu o fineţe dialectică extraordinară. Diversitatea formală, de la anecdotă, la eseu, memorat şi legendă, dă cărţii dinamica necesară şi suportul pentru proiectarea tulburătoare a unei “fiziologii” a românului în contemporaneitate, aflat la răscrucea dintre şansă şi catastrofă istorică. 

Spaţiul sufletului românesc este redescoperit în stil picaresc. Călătoria, întâlnirile cu oamenii şi întâmplările simple devin motiv de meditaţie asupra condiţiei românului şi românismului. 

Autorul nu oferă soluţii ci încearcă să redescopere dimensiunile contemporane ale spiritualităţii româneşti. 

Cartea confirmă adevăruri la care nu vrem să ne gândim şi realităţi pe care nu vrem să le acceptăm. 

“Suflet românesc” este, în esenţă, biografia fiinţei româneşti.


Despre Autor

Dan Puric (n. 12 februarie 1959) este un actor și regizor român care a jucat atât în teatru, cât și în film. Spectacolele sale - Toujours l'amour, Made in Romania, Costumele, Don Quijote - au fost reprezentate în mai multe țări. În film, a jucat rolul principal în coproducția româno-sârbă Broken Youth.

În 2008 a publicat, la editura Platytera din București, cartea Cine suntem sau despre taina identității personale și comunitare trăită și exprimată în și prin persoana autorului. Urmează cărțile Omul frumos în 2009 și Fii demn! în 2011.

 

Detaliile Produsului

Limba: Română
Coperta: Copertă moale
Pagini: 208
Editura: Campania Dan Puric
Apariția: Ianuarie 2014
ISBN: 978-973-0-15703-1
Dimensiuni: 13 x 20 cm
Greutatea: 0.2000

Pareri