Dumnezeu povestit pe înțelesul unei femei

Dumnezeu povestit pe înțelesul unei femei

Preț de Listă: 146,00 MDL

Preț: 116,80 MDL

Economisești: 29,20 MDL (20%)

Disponibilitate: În Stoc

Livrare
  • În Chișinău: 24 de ore (Livrare Gratis de la 299 MDL)
  • În Moldova: 2-3 zile (Livrare Gratis de la 599 MDL)

Doar 2 exemplare disponibile

Descriere

Nu este un secret că femeile constituie majoritatea Bisericii. Ce gîndesc femeile, cum Îl văd ele pe Dumnezeu, ce cred despre păcat sau despre alte aspecte ale credinței ne este foarte puțin cunoscut, predica în Biserica Ortodoxă fiind un monopol al bărbaților. Jurnalista Doina Popa de la revista mondenă VIP Magazin, cea mai influentă revistă din Republica Moldova, are ideea să pună un set de întrebări despre credință celui mai citit scriitor ortodox contemporan din România. Autorul Antiparentingului, cartea cu cel mai mare răsunet și cele mai mari vînzări în 2017, răspunde în stilul său caracteristic la 33 de întrebări despre Dumnezeu și credință.

O carte plină de candoare și prospețime, care te poartă în adevărate excursii biblice și patristice, asemenea unei plimbări în fapt de seară. De la grădina Raiului și facerea lumii pînă la stihiile care ajung să se răzbune pe oameni, întrebările te mențin într-o așteptare plină de emoții și încîntare intelectuală. O poveste despre zodii și genealogii, spaime și prejudecăți, iubire și trădare, scrisă cu iscusința unui romancier și delicatețea unui poet. Referințele la texte vechi și comentariile de mare finețe teologică descoperă un Dumnezeu plin de iubire și explică în cuvinte simple marile contradicții reproșate Bibliei. 

Despre Autor


 

Ieromonahul Savatie Baștovoi, pe numele său de mirean Ștefan Baștovoi, s-a născut la 4 august 1976 la Chișinău în familia unui profesor de filozofie, propagandist al ateismului științific. Până la călugărie, a fost ancorat în concepțiile tatălui său. A absolvit Liceul de Artă „Octav Băncilă” din Iași. Când era în clasa a XII-a, a fost internat la Spitalul Socola, unde a scris ciclul Un diazepam pentru Dumnezeu, care l-a consacrat ca poet. Ulterior, a obținut premiile revistelor Convorbiri literare, Timpul, Dacia literară.

Începind cu 1993, a publicat poezie, povestiri, fragmente de roman, eseuri și articole în cele mai importante reviste literare din România și Basarabia. Între anii 1996-1998 a fost student la Facultatea de Filozofie a Universității de Vest din Timișoara, pe care a abandonat-o. În 1999 a fost tuns în monahism, primind numele de Savatie. La 28 octombrie 2000 a fost hirotonit ierodiacon, iar pe 4 august 2002 ieromonah. Astăzi viețuiește la Mănăstirea «Noul Neamț» din satul Chițcani, situat între Tiraspol și Bender, Transnistria (parte desprinsă din cadrul Republicii Moldova).

Cine a cumpărat acest produs, a mai cumpărat:

Detaliile Produsului

Limba: Română
Coperta: Copertă tare
Editura: Cathisma
Apariția: 2017
ISBN: 9786068272245
Dimensiuni: 12 x 16 cm
Greutatea: 0.2000

Pareri