Primul Război Mondial. Controverse, Paradoxuri, Reinterpretări [Carte Electronică]

Mai multe poze

Primul Război Mondial. Controverse, Paradoxuri, Reinterpretări [Carte Electronică]
63,99 MDL (13,39 RON)
Downloadează Gratuit un Fragment
Ediția Print (PDF)
63,99 MDL (13,39 RON)

Descriere

Cărţile lui Lucian Boia sunt mai mult decât reelaborări polemice, în sensul demitologizării şi înlăturării locurilor comune din istoria şi, implicit, din mentalitatea românească. Miza reală o reprezintă scrierea unei istorii europene comune, dincolo de prejudecăţi şi de teoriile general acceptate. Iar cartea de faţă constituie expresia sintetică, necesară şi lămuritoare, a ideilor de până acum ale autorului, având ca tematică principală ceea ce el numeşte „evenimentul fondator al lumii în care trăim“. Primul Război Mondial rămâne, prin problematica morală, prin amploarea fenomenului şi prin consecinţele dezastruoase, materializate nemijlocit în cea de-a doua conflagraţie mondială, una dintre cele mai zguduitoare drame din istoria modernă. Sistemul de la Versailles rămâne actul de naştere al Europei din zilele noastre.

La ce bun să rediscuţi vinovăţiile sau responsabilităţile, deja de mult stabilite şi chiar asumate? De ce ar fi potrivit să se rescrie „semantica“ urmărilor imediate sau cu bătaie foarte lungă? Are rost să-i identificăm pe învingători şi pe învinşi, când poate, de fapt, Europa a fost marele perdant? Dacă ne dorim ca istoria acestui continent să însemne mai mult decât o simplă juxtapunere de istorii naţionale, fiecare rodându-şi şi reciclându-şi, între propriile graniţe, propriile mituri şi „idei de-a gata“, e necesar să facem, cu obiectivitate şi cu deschidere, exerciţii de imaginaţie precum această carte, să căutăm implicaţiile mai profunde ale întâmplărilor şi să găsim un echilibru în interpretare. În mod cert, Primul Război Mondial ne determină să privim lucrurile şi întreaga noastră evoluţie cu mai multă înţelepciune.

„Se împlinesc o sută de ani de la declanşarea Primului Război Mondial. Puţine episoade ale istoriei rămân atât de adânc ancorate în memoria colectivă. Perfect explicabil: este evenimentul fondator al lumii în care trăim. Multă vreme văzut strict în termeni conflictuali (dreptatea noastră, vinovăţia altora), Primul Război Mondial îşi caută acum o elaborare deschisă şi liberă de prejudecăţi, susceptibilă de a fi împărtăşită de toate părţile cândva în conflict.
Ceea ce propun acum se înscrie în acest curent de reelaborare istoriografică. Nu este o istorie «completă», ci un comentariu: o suită de interpretări, în jurul unor probleme-cheie.“ (Lucian BOIA)

„O istorie fără Primul Război Mondial rămâne posibilă, măcar în planul strict al imaginarului. O istorie cu adevărat fabuloasă, fiindcă fără Primul Război Mondial nu s-ar fi petrecut o mulţime de evoluţii ulterioare. Lumea de azi ar arăta altfel. Desigur, singura istorie e cea care s-a petrecut: cu Primul Război Mondial la locul lui. Însă discuţia asupra alternativei nu e lipsită de interes în planul teoretic al istoriei: ne îndeamnă spre luarea în considerare a unui mecanism cauzal mai complex şi mai subtil, mai puţin tiranic şi mai puţin previzibil decât schema explicativă cu care s-au obişnuit istoricii.“ (Lucian BOIA)


Recenzii

”Cartea lui Lucian Boia ne face să conştientizăm într-un mod tulburător că Primul Război Mondial reprezintă în sine un redutabil punct de inflexiune, o bornă de la care începând nimic nu va mai fi ca înainte, iar istoria va suferi mutaţii terifiante, decisive şi ireversibile.

„Un eveniment nu este ceea ce se poate vedea sau şti despre el, ci ceea ce el de­vine“, afirmă Michel de Certeau în Pren­dre la parole, istoricul francez evocând de­venirea nu doar ca pe o dinamică a evenimentului istoric, adică a con­se­cin­ţelor sale în timp, ci şi ca pe o suită a interpretărilor şi reprezentărilor sale, cu tot cu motivaţiile impure pe care le revendică într-un anumit context politic re­eva­luarea evenimentului res­pectiv. Cartea lui Lucian Boia, Primul Război Mondial. Con­tro­verse, paradoxuri, reinterpretări (Hu­ma­nitas, Bucureşti, 2014), ne atrage atenţia asupra acestei „deveniri“ istoriografice, si­tuând în centrul atenţiei unul dintre eve­nimentele cardinale ale istoriei secolului XX, la o sută de ani de la declanşarea lui.” -- Angelo Mitchievici, „Istoria ca mind game: o fabulă şi mai multe lecturi“ (22, iunie 2014)


Despre Autor

Lucian Boia, născut în Bucureşti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi.

 Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie (Jocul cu trecutul. Istoria între adevăr şi ficţiune) şi la imaginar (Pentru o istorie a imaginarului), cât şi prin investigarea consecventă a unei largi game de mitologii (de la viaţa extraterestră şi sfârşitul lumii până la comunism, naţionalism şi democraţie).

Detaliile Produsului

Limba: Română
Editura: Humanitas
Apariția: 2014
ISBN: 978-973-50-4480-0
Compatibil cu: iPhone, iPad, Android, Windows Phone
Pagini Ediție Print: 120

Pareri