Politicile Culturale Comuniste în Timpul Regimului Gheorghiu-Dej [Carte Electronică]

Politicile Culturale Comuniste în Timpul Regimului Gheorghiu-Dej [Carte Electronică]
103,99 MDL (21,75 RON)
Downloadează Gratuit un Fragment
Ediția Print (PDF)

* cîmpuri obligatorii

103,99 MDL (21,75 RON)

Descriere

Aparatul cultural românesc din timpul regimului Gheorghiu-Dej, alcătuit dintr-o pletoră de direcţii, servicii, comisii, comitete, consilii, toate în structura guvernului, execută cu obedienţă indicaţiile trasate de sus în jos de o liotă de inspectori, instructori, şefi de sector din structura Secţiei de Agitaţie şi Propagandă a Comitetului Central. În acest hăţiş birocratic şi ideologic, care îşi schimbă mereu organigrama şi aşa complicată, se decid în cele mai mici detalii aspectele vieţii culturale şi artistice din Republica Populară Română: tiraje, repertorii, cifre de şcolarizare, sancţiuni, recompense, onorarii, călătorii de documentare, prelucrări ideologice etc. După multe zeci de ani, în acest labirint birocratic şi ideologic nu oricui îi este dat să intre, ci doar unui cercetător curajos, tenace şi având exerciţiul certificat al investigaţiei şi al analizei istorice. Acest cercetător este Cristian Vasile.

„Cu aceeaşi minuţiozitate critică şi cu acelaşi respect plin de discernământ pentru documente, devedite şi în cărţile sale anterioare, Cristian Vasile explorează viaţa culturală din România anilor '50 şi '60, un mediu aflat sub presiunile covârşitoare ale ideologicului, oscilând între cedare, ambiguitate şi – mai rar – rezistenţă. Parcursul autonom al lui Gheorghiu-Dej et co. după 1960 se reflectă şi asupra politicilor culturale. Dar este vorba de fapt despre o evoluţie spre stalinismul naţional, nu către destalinizare. În realitate, viaţa artistică şi intelectuală nu cunoaşte o adevărată liberalizare, iar destalinizarea veritabilă se amână, fiind blocată în universul imposturii, al iluziilor şi al ficţiunilor patriotarde.“ (Vladimir TISMĂNEANU)

Despre Autor

CRISTIAN VASILE este cercetător ştiinţific la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga" (Programul România şi Europa în secolul XX). A fost secretar ştiinţific al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România (aprilie 2006 - aprilie 2007), coordonator al Comisiei Prezidenţiale Consultative pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România (aprilie 2007 - decembrie 2009), coeditor, împreună cu Vladimir Tismăneanu şi Dorin Dobrincu, al Raportului Final al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România (Humanitas, 2007).

Volume publicate: Între Vatican şi Kremlin. Biserica Greco-Catolică în timpul regimului comunist (Curtea Veche, 2003); Istoria Bisericii Greco-Catolice sub regimul comunist 1945-1989. Documente şi mărturii (Polirom, 2003); Biserica Ortodoxă Română în primul deceniu comunist (Curtea Veche, 2005); Perfectul acrobat. Leonte Răutu, măştile răului (în colaborare cu Vladimir Tismăneanu, Humanitas, 2008).

Detaliile Produsului

Limba: Română
Editura: Humanitas
Apariția: 2013
ISBN: 978-973-50-4222-6
Compatibil cu: iPhone, iPad, Android, Windows Phone
Pagini Ediție Print: 342

Pareri