Pătimiri și Iluminări din Captivitatea Sovietică [Carte Electronică]

Mai multe poze

Pătimiri și Iluminări din Captivitatea Sovietică [Carte Electronică]
89,99 MDL (18,83 RON)
89,99 MDL (18,83 RON)

Descriere

Impresionanta poveste a lui Radu Mărculescu a fost relatată nu demult pentru publicul larg de Jurnalul naţional şi de Evenimentul zilei şi a fost inclusă într-un film documentar realizat de Marius Herghelegiu.

După 1989, Radu Mărculescu şi-a împărtăşit în pagini memorialistice experienţa prizonieratului în URSS. Supravieţuitor – poate ultimul – al unei bătălii decisive pentru al Doilea Război Mondial, martor direct al Istoriei şi totodată al unor istorii din viaţa ofiţerilor români şi de alte naţii în lagărele sovietice – istorii de oroare, dar şi eroice sau pur şi simplu emoţionante –, Radu Mărculescu a scris o carte remarcată la apariţia primei ediţii, în 2000, de Monica Lovinescu şi distinsă de Fundaţia Culturală Magazin istoric cu Premiul „Dimitrie Onciul“.

Ediţia Humanitas este cea de a treia a acestei cărţi care, în 2008, a fost tradusă şi în germană. „De-a lungul [precedentului deceniu] ne-au fost puse la dispoziţie mărturiile prin care vom putea reconstitui, când va sosi vremea aducerii-aminte, jumătatea de secol ce pare a ne fi desfigurat pe fiecare în parte şi pe toţi împreună. Rămăseseră însă zone de umbră stăruitoare. Una dintre ele este redată acum istoriei cu o mărturie de o valoare indiscutabilă... prin calitatea nu doar umană, ci şi intelectuală [a autorului]...

Pătimiri şi iluminări din captivitatea sovietică... reprezintă, după ştiinţa noastră, primul document de o atare amploare asupra soldaţilor şi ofiţerilor români prizonieri de război în Uniunea Sovietică. ...Pe lângă talent (deoarece are şi talent literar), ţinută, demnitate, curaj... Radu Mărculescu are şi o memorie stăpână pe timp. Graţie ei, zeci şi zeci de nume pierdute în anonimat redevin acum ceea ce au fost: personaje istorice.

Îţi vine să crezi că autorul-martor a uitat să îmbătrânească tocmai pentru a ne propune drept modele pe aceşti oameni care, în condiţii de o extremă vitregie, au «învăţat să-şi iubească» semenii. Şi asta unde? Într-un sistem represiv ca Gulagul, întemeiat pe ură, trădare, delaţiune!“ (Monica LOVINESCU, România literară, 11 aprilie 2001)

Detaliile Produsului

Limba: Română
Editura: Humanitas
Apariția: 2011
ISBN: 978-973-50-3143-5
Compatibil cu: iPhone, iPad, Android, Windows Phone

Pareri