Pas cu Pas: Volum Autobiografic

Pas cu Pas: Volum Autobiografic
102,00 MDL (21,34 RON)

Disponibilitate: Stoc epuizat

Descriere

Am adunat în această carte momente din viaţa publică, încercând să refac, din ceea ce a selectat memoria, traseul profesional care m-a adus de la catedra de fizică la ipostaza de candidat pentru preşedinţie.

Am inclus în ea şi lucruri personale, dar nu am făcut o neapărat pentru a răspunde curiozităţii celorlalţi.

Volumul autobiografic "Pas cu pas", scris de preşedintele ales al României, Klaus Iohannis, a fost besteller absolut la Târgul Internaţional Gaudeamus - Carte de învăţătură, fiind vândut, în cele trei zile în care a fost disponibil la standul editurii Curtea Veche Publishing, în 7.912 exemplare.

"Tot ce durează, tot ce e făcut să ţină mai mult decât ziua de azi cere muncă susţinută, făcută cu calm, cu răbdare, cu încredere. Istoria ne arată că cetăţenii României au putut să-şi construiască o identitate, ca naţiune, clădind lucrurile exact în acest mod şi nu mă îndoiesc că acesta este spiritul de care nu trebuie decât să-şi amintească.

Eu vin să le spun că e important să ne întoarcem la acest model, că e momentul să redescoperim aceste valori." (Klaus Iohannis)

 

 

Am recuperat acele întâmplări, întâlniri sau detalii care au spus ceva despre felul în care m-am format, despre valorile pe care le am preţuit. Identitatea mea personală a umplut, prin intermediul faptelor, dar şi prin aceste principii în care am crezut, rolul de persoană publică pe care l-am ocupat mai bine de paisprezece ani.

Momentele în care am descoperit un adevăr, intervalele în care am învăţat lucruri importante, despre mine sau despre oamenii din jurul meu, i-au adus de fiecare dată ceva şi profilului meu public. Tot ceea ce am dobândit şi tot ceea ce am înţeles de-a lungul unei vieţi cu destul de multe împliniri a lucrat în sprijinul profesionistului care am vrut să ajung. Viaţa mea privată a fost, pentru cei mai mulţi, invizibilă. De fapt, ca orice om, mi am folosit în public tot ceea ce am descoperit ca fiind valoros în viaţa simplă, de zi cu zi: calmul, discreţia, înţelegerea.        

Au fost bunuri preţioase, pe care am vrut să le protejez ca să le pot cultiva în continuare. Nu cred că, dezvăluindu le sursa, le pun în pericol.

A venit timpul ca valorile performanței să fie puse în acțiune tocmai pentru ca aspirațiile de atâta amar de timp să se transforme, în sfârșit, în realități palpabile: stabilitate economică, bunăstare și certitudinea că ne-am înscris, pas cu pas, pe drumul care trebuie.

 

 

Recenzie Bestseller.md


 

Klaus Iohannis începe volumul autobiografic referindu-se la anii de formare: copilăria și adolescența. Vorbește despre străzile și locurile în care a copilărit în Sibiu și orașul Cluj în care a fost student și a absolvit Facultatea de Fizică a Universității Babeș-Bolyai. Continuă cu experiența primilor ani ca dascăl, întâlnirea soției sale, Carmen, obiceiurile și pasiunile sale.

Spre finalul primului capitol, Iohannis vorbește despre Forumul Democrat al Germanilor din România, care a contribuit la formarea și ascensiunea sa profesională, vizitele oficiale în Austria și Germania, întâlnirea cu cancelarul Angela Merkel și situația comunității sașilor în România.

În cel de-l doilea capitol, autorul ne vorbește despre cum a ajuns primar de Sibiu, obstacolele întâmpinate pe parcursul primului mandat din cauza unei majorități social-democrate în consiliu, dar și cum peste patru ani, în 2004 a obținut cel mai bun rezultat pe țară cu 88,7% din voturile sibienilor și o majoritate în consiliu.

Din lectura cărții vom afla lucruri interesante despre Sibiu precum organizarea anuală a festivalurilor de gastronomie, teatru, film ș.a., faptul că la moment sunt 13 fântâni arteziene cu toate că acum zece ani erau doar două și acelea nefuncționale sau cum municipalitatea a emis un regulament privitor la funcționarea teraselor sezoniere în centrul istoric, care prevede ca mobilierul să fie din lemn sau din fier forjat, iar umbrelele să evite culorile stridente.

Multitudinea de informații și exemple despre viața orașului Sibiu oferite de Klaus Iohannis te face să-ți dorești să-l vizitezi chiar dacă ai mai fost acolo, deoarece cum aflăm din paginile cărții lucrurile se schimbă de la an la an.

În volumul autobiografic “Pas cu Pas” veți afla și unele situații amuzante și inedite precum faptul că soția ambasadorului Statelor Unite la București între anii 1998-2001, Sheila Kast a scris într-o carte că Iohannis seamănă cu actorul Arnold Schwarzenegger; faptul că s-a deghizat în Moș Crăciun, cavaler medieval sau boier, iar interpretul Julio Iglesias i-a spus în 2007 “Dumneavoastră o să fiți președintele României! Am cunoscut sute de politicieni la viața mea. Știu cum arată un viitor președinte”.

O carte despre ascensiunea pas cu pas a lui Klaus Iohannis pe plan personal și profesional, despre atașamentul față de orașul Sibiu și comunitate, precum și despre viziunea asupra dezvoltării României.

– Recenzie de Ion Bargan, director Bestseller.md 

 

Citate din Carte


 

”Pas cu pas se construieşte şi o viaţă, şi o ţară.”

”În mine veţi avea un preşedinte care încearcă să reconecteze cartea la om şi omul la carte, în special tânărul.”

”A fi îndrăgostit este o fază care trece, mai devreme sau mai târziu. Însă, ca să rămâi lângă cineva, trebuie să îţi doreşti să consolidezi familia şi să treci peste toate dificultăţile.”

”Nu cred că viaţa privată trebuie să fie folosită în viaţa politică.”

”În timpul facultăţii am cunoscut-o pe soţia mea, Carmen, într-un cerc de prieteni. Ne-am plăcut, pur şi simplu, iar chimia dintre noi depăşeşte orice descriere. Dacă se întâlnesc doi oameni care se plac şi se înţeleg, restul devine irelevant.”

”Am trecut de pragul de 25 de ani de când suntem căsătoriţi şi acum cred că pot să spun că arta nu este de a te îndrăgosti, ci de a menţine dragostea vie pentru mult timp. Acesta este un lucru pe care să vrei să-l faci, însă multă lume nu-l face, nu se străduieşte. Şi atunci apare această rată fenomenal de mare de divorţuri.”

”Tot ce durează, tot ce e făcut să ţină mai mult decât ziua de azi cere muncă susţinută, făcută cu calm, cu răbdare, cu încredere. Istoria ne arată că cetăţenii României au putut să-şi construiască o identitate, ca naţiune, clădind lucrurile exact în acest mod şi nu mă îndoiesc că acesta este spiritul de care nu trebuie decât să-şi amintească. Eu vin să le spun că e important să ne întoarcem la acest model, că e momentul să redescoperim aceste valori.”

 "Folosesc mereu termenul "dascăl", și nu "profesor", pentru că mi se pare că "dascăl" este mai potrivit, în limba română. Descrie mai bine ce trebuie să facă cineva care a îmbrățișat această profesie, și anume să transmit valori și cunoștințe către generația tânără. Termenul de "profesor" este cam devalorizat. Prea mulți profesori și prea puțini dascăli! Prea multe persoaneau reușit să obțină prea multe titluri, cu prea puțină muncă."

"Personal, mi-am pus întrebarea dacă să plec sau nu în Germania cel puțin de două ori: în liceu, când foarte mulți dintre colegii mei și-au pus această întrebare, când și-au dorit să plece. Atunci răspunsul meu a fost că nu, nu vreau să plec. Pur și simplu, nu am văzut niciun motiv pentru care să plec. A doua oară mi-am pus întrebarea după Revoluție, când majoritatea sașilor au și plecat, nu doar și-au dorit. Chiar au plecat. N-am vrut nici atunci să plec. Decizia mea a fost de fiecare dată, să rămân aici, chiar dacă părinții și sora mea plecaseră."

"Mi-a plăcut dintotdeauna să lucrez cu adolescenții. Nu mi s-au părut niciodată nici dificili, nici greu de stăpânit. Nu ei sunt dificili. Societatea în care trebuie să trăiască și în care trebuie să se integreze este dificilă. [...]

Cred că elevii au ceva foarte prețios, și anume curiozitatea naturală, care se diminuează de la an la an, până când își termină studiile, moment în care curiozitatea naturală aproape că dispare. Din nefericire, așa este construit sistemul nostru de educație."

"De-a lungul anilor, implicarea politică mi-a transformat viața privată. A redus-o de la an la an, tot mai mult. Soția mea, Carmen, mă sprijină 100% în toate proiectele politice în care mă angajez și cred că niciun politician nu poate să facă o treabă bună dacă nu are sprijinul total al familiei."

"Fumam uneori și câte două pachete de țigări pe zi. Dar m-am lăsat, acum vreo 15 ani, și de atunci n-am mai pus țigara în gură. Este un lucru știut că nu suport nici măcar fumul de țigară, iar colaboratorii mei iau acest lucru ca pe o regulă nenegociabilă. În schimb, îmi place să lucrez în grădină. Există două zone în grădina mea de care mă ocup în mod deosebit: gazonul și trandafirii."

"Cred că este bine ca un politician să apară la televizor, dar personal nu cred că este cazul să exagerez cu aparițiile. Din păcate, teleguvernarea și telepolitica au devenit o modă."

 

 

 

Primele Pagini


 

CAPITOLUL I

ANII DE FORMARE

 

Se spune că oamenii sunt legaţi de locurile în care aleg să trăiască prin fire care, de multe ori, le rămân lor înşile ascunse. Despre Sibiu pot să spun că este locul din care am pornit şi, în acelaşi timp, locul la care am revenit: nu din comoditate, ci pentru că, trăindu-mi aici copilăria şi adolescenţa, mi-am dat seama că Sibiul este oraşul cu care am cele mai multe afinităţi.

Este oraşul în care am găsit mereu acelaşi calm pe care ceilalţi l-au observat şi la mine, este un oraş în care ordinea a reprezentat o regulă nescrisă, una pe care şi eu mi-am însuşit-o. Şi din familie, şi de la şcoală. Istoria breslelor, istoria meşteşugarilor şi a căr turarilor care au ridicat Sibiul la rangul de oraş multă vreme înfloritor şi puternic vorbesc toate despre valori pe care le-am preţuit, la rândul meu: buna-credinţă, disciplina, bucuria de a duce un lucru până la capăt, armonia din jur.

Am crescut pe străzile vechi, din apropierea Centrului istoric. Nu cred să fie zid sau cotlon pe care să nu-l fi descoperit atunci. Erau vremuri în care copiii încă puteau să alerge liberi pe străzi, fără să fie nimeni îngrijorat că li s-ar putea întâmpla ceva. Şi niciodată nu s-a întâmplat nimic, cu niciunul dintre noi. În afara acestui sentiment de bucurie şi de libertate, nu-mi amintesc foarte multe lucruri din copilărie.

Centrul istoric, care a fost practic locul de joacă preferat pentru mine şi pentru ceilalţi copii din împrejurimi, nu mi s-a părut pe atunci că ar fi fost ceva deosebit. Pentru mine, acea zonă era, pur şi simplu, mediul în care am crescut. Probabil ca mulţi alţi oameni, am considerat că peste tot este la fel ca acolo unde locuieşti.

Până la proba contrarie. A durat destul de mult până când mi-am dat seama că zona în care am copilărit este una foarte specială — cel puţin prin arhitectură şi prin istorie — şi că se compară cu puţine alte locuri. Mulţi îşi imaginează, probabil, că această conştientizare se produce devreme, dar în cazul meu nu a fost deloc aşa.

Nu înseamnă că nu am amintiri foarte plăcute din copilărie, inclusiv despre casa în care am locuit atunci, chiar dacă aceasta nu avea nimic senzaţional. Părinţii mei au fost oameni simpli, fără funcţii: mama a fost soră medicală, fără apartenenţă politică, iar tata a fost tehnician la o întreprindere.

Îmi amintesc cele două încăperi, în care am locuit o perioadă, dintr-o casă care mai există şi astăzi, pe strada Papiu Ilarian colţ cu tipografilor. Stăteam împreună cu mama, tata, sora mea, Krista (cu patru ani mai mică decât mine), şi bunicii. Desigur, nu a fost uşor să ne gospodărim într-un spaţiu atât de mic, dar la vârsta aceea astfel de lucruri nu mi se păreau o problemă.

Cu bunicii am avut o relaţie foarte bună, ca orice copil normal. Eram o familie obişnuită şi nu am avut o copilărie cu conflicte sau cu mari probleme. Cu toate acestea, este dificil pentru mine să mă refer la casa părintească într-un mod emoţionant, cum fac majoritatea oamenilor care îşi amintesc de locul în care au copilărit.

Propriu-zis, casa părintească nu a existat. Am stat cu chirie şi ne-am mutat de mai multe ori. Poate că multora li se pare un lucru neobişnuit pentru acele vremuri, când majoritatea familiilor erau legate de o casă, fie ea şi casa bătrânească, în care locuiau mai multe generaţii. Dar aşa a fost viaţa mea.

Fiecărui om viaţa lui i se pare normală. Nu cunosc pe nimeni căruia i s-a părut anormală viaţa proprie. Însă, chiar dacă mi-am schimbat destul de des adresa, am locuit mereu destul de aproape de Centru: pe Papiu Ilarian, apoi pe Centumvirilor, pe urmă pe strada Pedagogilor, mai la periferie, apoi la bloc, cu soţia, pe strada Şcoala de înot şi, de 20 de ani, stau pe strada Bâlea, la numărul 29.

Din perioada în care am locuit pe Papiu Ilarian, în prima casă în care am stat, îmi amintesc cu plăcere locurile de joacă din Parcul Cetăţii, aflate practic la doi paşi de casă. Noi, copiii, ne simţeam foarte bine acolo. Eram lăsaţi liberi şi, după ce ne terminam temele, ieşeam pe stradă sau în parc şi ne întorceam abia seara. Eram copii din toate comunităţile, într-un mediu foarte amestecat. Ne jucam în jurul zidurilor de fortificaţie, băteam străzile din jur şi ne căţăram peste tot pe unde puteam. Inclusiv în turnul sfatului, inclusiv în turnul Bisericii evanghelice. Atunci le-am cercetat prima dată, înainte chiar să le cunosc bine istoria.

Circulă o legendă comică în legătură cu turnul Bisericii evanghelice, pe care sibienii o cunosc bine şi pe care am ajuns să o cunosc la rândul meu. Este una dintre numeroasele legende legate de locurile şi de istoria Sibiului. Se spune că, mândri din fire, sibienii ar fi vrut să construiască cel mai mare turn din Transilvania. Auzind ei că în Bistriţa s-ar afla cel mai înalt turn de biserică, au trimis iscoade să-l măsoare, ca să-l poată depăşi. Numai că, după un drum lung, meşterii trimişi s-au aşezat la un pahar şi, din vorbă în vorbă, şi-au dat pe faţă scopul.

Bistriţenii, ca să le joace o festă, le-au scurtat cam cu 2 m funia cu care măsuraseră înălţimea turnului. Şi aşa se face că turnul Bisericii evanghelice din Sibiu are în jur de 73 m, iar cel din Bistriţa a rămas în continuare cel mai înalt turn din transilvania, cu 75 m. Pentru noi, copiii, un turn înalt era la fel de bun ca oricare altul, iar Sibiul găzduieşte suficiente turnuri cât să-i dea oricărui copil senzaţia că are o lume întreagă de cucerit. Urmau apoi vacanţele, cu veri lungi, cu plecări şi cu toate acele jocuri pentru care nu aveam nevoie de mai mult decât de strada pe care ieşeam şi de orele lungi, din iunie până în septembrie.

Mi-am petrecut multe vacanţe la ceilalţi bunici ai mei, la ţară, în Bradu, lângă Sibiu. Luam parte la viaţa familiei de acolo: mergeam cu ei la câmp, la fân, îngrijeam animalele, făceam tot ce se face într-o gospodărie ţărănească. Acolo mi-am petrecut multe vacanţe, cam până pe la zece, doisprezece ani.

Din păcate, România rurală nu s-a schimbat fundamental de pe vremea când am fost eu copil, iar aceasta este una dintre marile probleme ale ţării. Cunosc foarte bine tipologia oamenilor de la ţară, am fost la ţară şi foarte recent, nu numai în copilărie, iar oamenii de acolo au o putere de pătrundere cu adevărat rară. Nu sunt oameni pe care să-i poţi plimba cu vorba.

 

 

  

 

În Sibiu, în cartierul în care am copilărit, lângă strada Cetăţii, trăia o comunitate foarte amestecată, nu doar saşi. Pe vremea aceea existau destul de mulţi saşi în oraş, însă comunitatea nu a avut o preponderenţă săsească. erau foarte mulţi români şi, de altfel, majoritatea prietenilor cu care ieşeam la joacă erau români. La şcoală a fost altceva. Şi la grădiniţă, şi la şcoală am fost înscris la secţia germană, unde învăţam, la vremea respectivă, aproape numai copii de etnie germană. Am mers la şcoli din Centru, considerate pe atunci ca fiind şcoli de cartier. Şi la grădiniţă, şi la şcoală am avut colegi români, însă foarte puţini. Clădirea şcolii la care am mers în primele două clase există încă, dar de mult timp acolo funcţionează o şcoală specială.

Prima stradă pe care am locuit, Papiu Ilarian, este una dintre vechile străzi ale Sibiului.

Cum intri pe ea, din strada Cetăţii, după ce treci de turnul olarilor, dai de casa în care a trăit Radu Stanca. În prezent, strada este acoperită cu piatră cubică şi are aceleaşi clădiri solide, case vechi, umbrite de copaci, majoritatea din secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea, multe marcate astăzi ca monumente istorice. Sunt şi câteva case cu lucarne, cu acei faimoşi „ochi“ ai Sibiului, care te urmăresc aproape de pe fiecare stradă. Sunt şi clădiri cu ganguri, unele având curţi interioare.

Multe dintre ele păstrează încă mici detalii salvate din epocile trecute: un amănunt de feronerie interesant meşteşugit, ferestrele cu tăietură clasică, în dreptunghi, sau obloanele verzi, cum se pot vedea peste tot în Sibiu. Toate acestea sunt lucruri pe lângă care am trecut zilnic, amănunte pe care, de multe ori, rutina şi timpul le şterg. Nu le-am acordat o atenţie specială atunci când am crescut înconjurat de ele. În timp, am învăţat să le descopăr şi să le apreciez, ca pe multe alte trăsături şi detalii ale oraşului.

Sursa fotografii: https://www.facebook.com/klausiohannis

 

 

Despre Autor


 

Klaus Iohannis (n. 13 iunie 1959, Sibiu) este președintele ales al României în urma alegerilor din noiembrie 2014. A urmat Liceul „Samuel von Brukenthal“ şi a absolvit cursurile Facultăţii de Fizică din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai“ din Cluj. Între 1983 şi 1989 a fost profesor la diferite şcoli şi licee din Sibiu şi din împrejurimi, iar între 1989 şi 1997 a predat fizica la Colegiul Naţional „Samuel von Brukenthal“ din oraşul natal. 

În 1990 a devenit membru al Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR), formaţiune al cărei preşedinte a fost între anii 2002 şi 2013. Din 1997, a fost inspector în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Sibiu, iar în 1999 a devenit inspector general. Un an mai târziu, a fost ales primar al Sibiului, funcţie pe care a ocupat-o timp de 15 ani, câştigând patru mandate.

Este căsătorit, din 1988, cu Carmen Iohannis, profesoară de engleză. În 2013 a devenit membru PNL şi prim-vicepreşedinte al partidului, iar în iunie 2014 a fost ales preşedinte al acestui partid. A fost unul dintre artizanii fuziunii dintre PDL și PNL, reușind astfel constituirea celui mai mare partid de centru-dreapta de după 1989.



Detaliile Produsului

Limba: Română
Coperta: Copertă moale
Pagini: 206
Editura: Curtea Veche
Apariția: Noiembrie 2014
ISBN: 978-606-588-756-5
Dimensiuni: 15 x 21 cm
Greutatea: 0.3500

Pareri