Palma

Mai multe poze

Descriere

Descrierea Cărții

La o petrecere cu grătar într-o suburbie din Melbourne, un bărbat pălmuiește un băiețel obraznic și neastâmpărat. Copilul nu este al lui, iar palma, acest unic act de violență, reverberează în viața fiecăruia dintre cei prezenți, în mare parte prieteni.

Incidentul dă naștere unor dispute aprinse, dar și întrebărilor referitoare la propria familie, la propria viață și la propriile așteptări, dorințe și credințe. Cele opt voci ale romanului conturează un discurs pătrunzător și incisiv, dar extrem de onest, despre dragoste, sex și căsătorie, despre părinți și copii și despre intensitatea sentimentelor care animă familia modernă în secolul XXI. O analiză percutantă a devotamentului și a fericirii, a compromisului și a adevărului.

”Palma îţi demonstrează că până şi într-o ţară cum e Australia, una dintre cele mai iubite de emigranţii Europei, multiculturalismul – deşi ar trebui să câştige
pe toate planurile – mai dă şi rateuri atunci când vine vorba de clasa de mijloc. Și asta fie că e vorba de relaţiile din cupluri de iubiţi şi soţi, formate din oameni care provin din etnii sau culturi diferite sau care au convingeri politice diferite, fie că vorbim despre grupuri de prieteni veniţi din medii sociale
diferite. Când apare o problemă majoră care îi afectează într-o mai mică sau mai mare măsură pe toţi membrii unui astfel de nucleu, lucrurile devin complicate. Cei implicaţi nu reuşesc să o rezolve firesc, devin pătimaşi şi apar conflicte greu de bănuit până de curând.

Iar încet, încet, se dezvăluie şi câte un schelet din dulapul fiecăruia dintre cei implicaţi. Puţin rasism, sexism, naţionalism, frustrări profesionale, violenţă domestică, relaţii extraconjugale. Toate acestea ascunse foarte atent în spatele unei vieţi mic burgheze aparent liniştite.” - Dora Constantinovici, www.bookmag.ro, revista Literatura nr. 1

Vezi Trailerul Ecranizării


Premii și Nominalizări

Australian Literary Society Gold Medal, 2008
Commonwealth Writers Prize, 2009
Victorian Premier's Literary Awards, Vance Palmer Prize for Fiction, 2009
Nominalizare la Miles Franklin Literary Award, 2009 și Man Booker Prize, 2010

Detaliile Produsului

Titlu Original: The Slap
Limba: Română
Coperta: Copertă moale
Pagini: 528
Editura: Litera
Apariția: 01.2012
ISBN: 9786-606-600-628-6
Dimensiuni: 14 x 20 cm
Greutatea: 0.3000

Pareri

Părerile Clienților 1 item(s)

extraordinara
superba carte, invata sa delimitam extremele si sa ne stim limitele chear si in educatie si iubire, o carte care trebuie citita si simtita mai ales de familiile cu copii. totul este gandit, pana si modul in care personajele isi exprima parerea despre incident, fiecare detaliu conteaza si merita urmarit .... este una din acele carti care te lasa pe ganduri si iti strecoara indoieli... oricum nu mai spun nimic- trebuie de citit Parerea lui Diana Meresevschi / (Plasată la data 13.08.2012)