Originile Romantismului Românesc

Originile Romantismului Românesc
325,00 MDL (67,99 RON)

Disponibilitate: Stoc epuizat

Descriere

Una dintre cartile fundamentale despre romantismul romanesc!

Republicarea Originilor romantismului romanesc, dupa trei decenii si jumatate de la prima editie, reprezinta cu certitudine un eveniment. Un foarte bun prilej pentru o discutie despre ceea ce inseamna cercetarea istorico-literara solida, neperisabila, novatoare. Cartea profesorului Paul Cornea nu este doar una de istorie literara ci si unul dintre cele mai documentate studii de cultura si civilizatie romaneasca.

Ea epuizeaza magistral o tema de acuta actualitate: aceea a surselor din care ia nastere „spiritul public” romanesc. In cazul de fata, in epoca de interferenta a clasicismului crepuscular cu sensibilitatea romantica inca nemanifestata plenar. Aceasta lucrare de mare anvergura are in centru, o spune explicit Paul Cornea, „nu romantismul ci spiritul romanesc”, urmarind „dialogul continuu dintre istorie si cultura”.

„Cine spune ca ne lipsesc sintezele solide, pe care sa le poti cerceta cu profit, cita fara grija si pe care sa construiesti cu incredere, uita de cartea profesorului Paul Cornea, Originile romantismului romanesc, o bijuterie aparuta in 1972 si ramasa definitiva de atunci pina azi. Dedicata studierii spiritului public, miscarii ideilor si literaturii romane intre 1780 si 1840, cartea intregeste cum nu se poate mai rotund cercetarile lui Pompiliu Eliade de la sfirsitul secolului al XIX-lea, care, primele, au pus problema spiritului public. Originile romantismului romanesc este, in fond, o splendida sinteza de istoria ideilor, in care gasesti tot ce iti trebuie ca sa intelegi radacinile modernitatii noastre.”-- Horia-Roman Patapievici

„Recitita azi, cartea profesorului Paul Cornea apare inca mai importanta si mai novatoare decit acum 35 de ani: cu o informatie exhaustiva, regindind notiuni si valori mostenite din generatie in generatie, privind textele din perspectiva marilor schimbari pe care le aduce secolul respectiv, ea investigheaza nu numai literatura, ci si alte domenii esentiale – miscarea ideilor, a mentalitatilor, manifestarile spiritului public –, pentru a intelege cum s-au creat si stabilizat coordonatele unei modernitati in prelungirea careia traim si astazi: epoca romantica.”-- Mircea Anghelescu

Recenzii

”Originile romantismului romanesc ramine, la aproape patru decenii de la prima ei editie, unul dintre acele repere care ilustreaza exemplaritatea unei cariere intelectuale si academice. Mobilizind eruditia, traversind granitele traditionale ale domeniilor, Paul Cornea devine, in anii de dupa 1965, fondator de scoala si semanator de idei.” -- Ioan Stanomir, august 2009, in Idei in dialog

”O splendida carte de istorie literara.” -- Victor Rizescu, 14-20 august 2008, in Observator cultural

”Lucrarea lui Paul Cornea continua sa fie o referinta in domeniu. Nu este o carte numai de istorie literara, ci si de istorie a ideilor, deopotriva, dupa cum subliniaza autorul (p. 9). Si aceasta nu numai datorita examinarii minutioase a contextului social si politic si a „starii de spirit“ a epocilor in care se manifesta si sint produse creatiile literare, ci si datorita faptului ca, in prima jumatate a secolului al XIX-lea, literatura nu-si dobindise inca statutul de domeniu autonom, iar nasterea romantismului coincide cu insasi nasterea literaturii romane moderne.” -- Silvia Marton, 11 decembrie 2008, in Observator Cultural

”Intelegerea obiectiva si interpretarea subiectiva a acestui decupaj cultural, romantismul, isi afla o echilibrata masura in viziunea lui Paul Cornea. Cu o metoda-model de lucru, pentru lung timp, indiscutabil valabila si astazi, ajustabila din alte puncte de vedere, adaugate in teorie intre timp, Originile romantismului romanesc provoaca discutii incitante si interpretari noi. Cum Paul Cornea este un spirit modern si, mai presus de orice, curios si dinamic, poate fi, si in baza acestei carti romanesti de valoare, din 1972, unul dintre cei mai indreptatiti parteneri de dialog in jurul prea putin discutatei, la noi, filozofii a istoriei.” -- Laura Mesina, 11 decembrie 2008, in Observator Cultural

Despre Autor

Paul Cornea, doctor in stiinte filologice, profesor emerit la Facultatea de Litere a Universitatii din Bucuresti, fost director general in Ministerul Culturii (1953-1965), ministru secretar de stat in Ministerul Invatamintului (ianuarie-iunie 1990), sef de catedra si decan al Facultatii de Litere (1990-1996).

Membru in Comitetul executiv si vice-presedinte al Asociatiei Internationale de Literatura Comparata (1991-1997), presedinte de onoare al Asociatiei de Literatura Generala si Comparata din Romania, vice-presedinte al Societatii de Stiinte Filologice din Romania.

Volume personale: Studii de literatura romana moderna (ESPLA, 1962), Anton Pann (ESPLA, 1964), De la Alecsandrescu la Eminescu (ESPLA, 1966), Originile romantismului romanesc. Spiritul public, miscarea ideilor si literatura (Minerva, 1972; ed. a II-a, Cartea Romaneasca, 2008), Conceptul de istorie literara in cultura romaneasca (Eminescu, 1978), Regula jocului.

Versantul colectiv al literaturii (Eminescu, 1980), Itinerar printre clasici (Eminescu, 1984), Introducere in teoria lecturii (Minerva, 1988; ed. a II-a, Polirom, 1998; traducere in limba italiana, Sansoni, 1993), Aproapele si departele (Cartea Romaneasca, 1990), Semnele vremii (Eminescu, 1995), Interpretare si rationalitate (Polirom, 2006), Delimitari si ipoteze. Comunicari si eseuri de teorie literara si studii culturale (Polirom, 2008), Festschrift: Cercetarea literara azi. Studii dedicate profesorului Paul Cornea (coordonat de Liviu Papadima si Mircea Vasilescu, Polirom, 2000).

Detaliile Produsului

Limba: Română
Coperta: Copertă moale
Pagini: 624
Editura: Cartea Românească
Apariția: Septembrie 2008
ISBN: 978-973-23-1973-4
Dimensiuni: 13 x 20 cm
Greutatea: 0.6500

Pareri