Orașul

Mai multe poze

Orașul
179,00 MDL (37,45 RON)

Disponibilitate: Stoc epuizat

Descriere

Acum îmi dau seama pentru prima oară, scria William Faulkner unei prietene, din perspectiva celor 55 de ani de viaţă, ce dar minunat mi-a fost hărăzit: lipsit de educaţie în sens formal, fără a fi nici măcar un om cultivat, darămite un literat, am reuşit totuşi să fac lucrurile pe care le-am făcut. Nu ştiu de unde mi se trage. Nu ştiu de ce Dumnezeu sau zeii, sau cine-o fi fost, au vrut ca eu să fiu alesul.

Despre Autor

William Faulkner s-a născut pe 25 septembrie 1897, la New Albany, Mississippi, fiind primul născut dintre cei patru fii ai soţilor Murry Cuthbert Faulkner şi Maud Butler Faulkner. În 1916, începe să scrie versuri, se va considera până târziu poet printre romancieri, în 1924 îşi publică primul volum de versuri Faunul de marmură (volum care va apărea la RAO anul viitor), în 1926 publică Plata soldatului, primul său roman despre dezamăgirile unui aviator rănit în Primul Război Mondial.

În 1928, scrie Steaguri în ţărână, cel de-al treilea roman, care inaugurează eposul Yoknapatawpha, dar nu va vedea lumina tiparului decât în 1973, deoarece nu i se acceptă spre publicare decât romane de dimensiuni reduse – Sartoris (publicat de către RAO, 2009). Se stinge din viaţă în 6 iulie 1962, în urma unei crize cardiace.

Detaliile Produsului

Limba: Română
Coperta: Copertă moale
Pagini: 448
Editura: Rao
Apariția: 2005
ISBN: 9789735766474
Dimensiuni: 13 x 23 cm
Greutatea: 0.4600

Pareri