Opere I [Carte Electronică]

Opere I [Carte Electronică]
148,99 MDL (31,17 RON)
148,99 MDL (31,17 RON)

Descriere

2013 – Bicentenar Søren Kierkegaard

Volumul de faţă, în traducere după ediţia critică daneză, inaugurează seria în ordine cronologica a operelor lui Kierkegaard, cuprinzând două scrieri de început ale filozofului danez, care apar acum pentru prima dată în limba română. Din hârtiile unuia încă viu (1838), o recenzie polemică despre Hans Christian Andersen, înfăţişează ideile tânărului Kierkegaard despre geniu şi legătura dintre artă şi viaţă, anticipând celebra sa descriere de mai târziu a stadiului estetic.

Despre conceptul de ironie, cu permanentă referire la Socrate (1841), o cercetare comparativă a ironiei lui Socrate şi a ironiei romantice, de mare relevanţă pentru legăturile dintre gândirea lui Kierkegaard şi filozofia lui Hegel, se numără printre cărţile de căpătâi ale esteticii secolului al XIX-lea. Contribuţia lui Kierkegaard la descrierea ironiei ca fenomen şi concept nu ţine însă numai de domeniul esteticii, ci şi de cel al moralei şi religiei, o temă majoră reprezentând-o critica nihilismului. Ironia modernă, situată la graniţa dintre estetic şi etic, tot astfel cum umorul e situat la graniţa dintre etic şi religios, e descrisă în acest context ca fiind deopotrivă „un seducator“ şi „o călăuză“. (Ana-Stanca Tabarasi)

Despre Autor

SØREN KIERKEGAARD (5 mai 1813, Copenhaga – 11 noiembrie 1855, Copenhaga) a studiat teologie şi filozofie la universităţile din Copenhaga şi Berlin, absolvind-o pe cea dintâi în 1841 cu o teză despre ironia socratică şi cea romantică. După articole politice şi culturale în presa daneză, debutează în volum cu eseul Din hârtiile unuia încă viu (1838), o critică la adresa lui Hans Christian Andersen. Despărţirea de logodnica sa Regine Olsen prilejuieşte scrierea cărţii care îi conferă celebritate, Sau-sau (1843).

Urmează aproape 40 de volume semnate cu pseudonime sau numele propriu, cu subiecte variind între filozofie, psihologie, literatură şi religie, care evidenţiază primatul individului concret, istoric şi contingent asupra oricărei realităţi depersonalizante şi imposibilitatea de a „închide" fenomenul vieţii în categorii abstracte şi explicative. În ultima parte a vieţii stârneşte senzaţie cu polemica sa împotriva autorităţilor bisericeşti daneze, cărora le reproşa superficializarea creştinismului. Opera sa a exercitat o influenţă considerabilă, fiind sursă de inspiraţie pentru teologia dialectică, existenţialismul filozofic şi creştin, pentru psihologia şi literatura modernităţii.

Detaliile Produsului

Limba: Română
Editura: Humanitas
Apariția: 2013
ISBN: 978-973-50-4003-1
Compatibil cu: iPhone, iPad, Android, Windows Phone
Pagini Ediție Print: 504

Pareri

Bestseller.md îți mai recomandă: