Omul din Oglindă

Omul din Oglindă
43,00 MDL (9,00 RON)

Disponibilitate: Stoc epuizat

Descriere

"Acest roman care poartă titlul Omul din oglindă, scris de Nicolae Vieru a fost conceput, meditat în faţa oglinzilor apelor, care numai ele îl puteau răpi din biblioteca din biroul său, din cosmicitatea muzicii marilor compozitori ai lumii. Nicolae Vieru a fost unul din insaţiabilii melomani ai aşa-zisei muzici serioase.

Tema părăsirii satului capătă o reflectare netradiţională, experimentală în Omul din oglindă unde sunt urmărite două destine diferite: Victor Negri, omul alienat în noul mediu orăşenesc, şi Teo Pilat, pictorul, care a rezistat la oraş tocmai datorită originii sale rurale.

Materia epică lipseşte. Intriga este expediată la nivelul trăirilor personale ale eroilor cărţii. Tonul dominant e unul patetic. Romancierul introduce elemente de parabolă, pentru a suplini deficitul epic şi pentru a da o mai mare credibilitate proceselor de conştiinţă prin care trec protagoniştii. Cantaziadi, personajul-simbol, joacă rolul de semafor, care orientează sau confirmă orientările destinelor într-o direcţie sau alta. Dar Cantaziadi e şi portavoce a lumii patriarhale (Tim. Melnic).

Romanul nu scapă de un anume tezism maniheist, propriu perioadei în cauză, în ce priveşte zugrăvirea dihotomiei sat-oraş. Personajele feminine (Nataşa, Aurica sau Veruţa) sunt mai slab conturate, în general anemice, creatoare de fundal pentru chipurile viguroase de bărbaţi. -- Grigore Chiper

" Nicolae Vieru este preocupat de „ochiul al treilea", de „lumea din interior", punând mereu fata personajelor oglinzi. O oglindă rece, metalică, aburită apare în fa conştiinţei mereu prezentată ca un mecanism „kantian", angrenând fapte răzleţe şi interconexându-le, clasificându-le, categorisindu-le şi clasând ca pe nişte procese.Prozatorul conturează adevăraţi arbori genealogici, urmărindu-le atent ramificările şi încrengăturile ce configurează generaţii. -- Acad. Mihai Cimpoi

Despre Autor

Nicolae Vieru născut la 4 noiembrie 1947, Bezeni-Floreşti având studii neterminate la Universitatea de Stat Moldovei, 1965-1971, între 1977-1979 a urmat Cursurile Literare Superioare la Moscova, redactor la Tinerimea Moldovei, Nistru, Editura Literal, arlislică, studioul Moldovafilm" 

Publică volumele: Vânt şi lumină,  1974; Mar 1977; Inele de iarbă, 1981; Raul şifrunza, 1982; Omul din oglindă, 1984 Ecouri, Studioul „ Ileana-film", 1988 ; Noli me tange,1990, Târziu şi rece, 2003.

Detaliile Produsului

Titlu Original: Omul din Oglindă
Titlu în Traducere: N/A
Limba: Română
Coperta: Copertă tare
Pagini: 319
Editura: Prut Internațional
Apariția: 2004
ISBN: 9975-69-645-7
Dimensiuni: 15 x 20,6 cm
Greutatea: 0.4740

Pareri