Oameni din Chișinău

Oameni din Chișinău
75,00 MDL (15,69 RON)

Disponibilitate: Stoc epuizat

Descriere

Acţiunea cărții de proză Oameni din Chișinău are loc în Chişinău în primăvara lui 2009, chiar în timpul revoluţiei din 7 aprilie care a fost înăbuşită în sânge. Evenimentele povestite în volum se desfăşoară după ce revolta fusese practic strangulată. Sunt acele zile în care poliţia îi vâna şi-i aresta pe tineri.

Chiar şi dacă în unele texte din acest volum evenimentele din 7 aprilie 2009 funcţionează doar ca un background, în altele ţâşnesc în prim-plan. Oriunde ar fi personajele volumului de faţă, în fundal se derulează pas cu pas răscoala tinerilor. Chiar şi dacă două fete se găsesc la o întâlnire cu un englez în cel mai scump restaurant din Chişinău, oricum, de dincolo de geamuri răzbat vocile străzii. Aşa sau altfel, aceste evenimente se furişează în viaţa personajelor. Până şi într-un cartier îndepărtat al Chişinăului, departe de centrul oraşului, revolta se reverberează.

Destinele unor oameni care locuiesc într-un bloc de la marginea oraşului sunt influenţate şi bulversate de ceea ce se întâmplă în agoră. Revoluţia înăbuşită în sânge se furişează chiar şi în viaţa unui cuplu, automat, transformându-i pe cei doi soţi în nişte adversari. Ideea e că, marea revoluţie, marea confruntare nu a avut loc neapărat în inima oraşului, ci în fel de fel de familii. Duşmanul nu e undeva în exterior, ci face parte din familie, ca într-o piesă de Constantin Cheianu. E printre noi. E o rudă de-a noastră apropiată. E chiar soţul sau soţia şi nu e neapărat cineva străin sau un duşman abstract. El stă cu noi la o masă sau doarme în acelaşi pat.

Dincolo de aceste lucruri, Oameni din Chișinău încearcă să vorbească despre un Chişinău multicultural, care se află pe un butoi cu pulbere şi în care tensiunile interetnice au atins apogeul şi sunt pe cale să explodeze. Acesta ar fi un alt plan al romanului, iar cel de-al treilea ar fi încercarea de-a spulbera fel de fel de prejudecăţi care s-au format despre oamenii de astăzi ai Chişinăului, transmite autorul Dumitru Crudu.

Recenzii

“Un oraş, Chişinău, în care trăiesc mai mulţi oameni obişnuiţi. Vieţile lor obişnuite se întâlnesc şi, cu toate astea, trec una pe lângă cealaltă. Ei vorbesc pe rând, însă nu se aud. În fundal, revoltele din aprilie 2009 împotriva regimului politic comunist – percepute când comic, când grotesc, când aproape poetic; se ştie, perspectivismul relativizează realul. Dumitru Crudu încearcă, cu „Oameni din Chişinău”, să surprindă însăşi ideea de scindare – socială, etnică, interioară, care guvernează impasibil această lume. O carte despre o lume atât de apropiată de noi – şi, totuşi, atât de neştiută.” - Agentiadecarte.ro

”Incet-încet, pe când colegii lui Dumitru Crudu se certau prin presă ce e aia postmodernism şi cine e mai important, autorul Falsului Dimitrie - debutul oficial al poetului în volum din 1994 (Republica Federală Daniel Bănulescu a lui Daniel Bănulescu avea să apară mai târziu, poate doar Cristian Popescu apărea cu Familia Popescu mai devreme) - cucerea metodic şi deloc poetic, cu o înverşunare georgiană şi un pedantism german, gen după gen.

După poezie, Dumitru Crudu s-a aventurat pe terenul dramaturgiei. S-a afirmat. Şi 1-a părăsit.

În 2008 vine cu romanul Măcel în Georgia. Manuscrisul iniţial avea peste 800 de pagini. îl reduce până la 400. Dar măiestria unui scriitor poate fi confirmată sau infirmată în proza scurtă. Şi Dumitru Crudu încearcă în Oameni din Chişinău şi acest gen.

Lipseşte carnalitatea lui Milan Kundera. Dar iubirile lui Dumitru Crudu sunt caraghioase. Este ca un GPS al Chişinăului, proza scurtă a lui Dumitru Crudu. Lumea e împărţită între cei care citesc Acvarel' şi cei care citesc revista Moldova, cei care citesc Timpul şi cei care citesc Kommunist. Toţi aceşti oameni urcă în troleibuzele Chişinăului. Se cunosc în troleibuzele Chişinăului. Se iubesc sau îşi imaginează că se iubesc în troleibuzele Chişinăului. Ascultă muzică în troleibuzele Chişinăului. Merg pe strada Eminescu, pe bulevardul Ştefan cel Mare cu sentimentele lor. Este o lume măruntă, sunt cioburi de sentimente. Toate se întâmplă în mişcare.  Pare a fi un oraş mare. Acest Chişinău. Cu oameni mărunţi.”

-- Gheorghe Erizanu, editor, autorul lucrării ”Ce spun cărțile”

Video:Un sfert de vorbă cu Dumitru Crudu


Despre Autor

Dumitru Crudu s-a născut la 8 noiembrie 1967, în s. Flutura din jud. Ungheni, R. Moldova. Absolvent al Facultăţii de Filologie, Universitatea „Transilvania” din Braşov, România, 1995. A publicat volumele de poezie: E închis, vă rugăm nu insistaţi, Şase cînturi pentru cei care vor să închirieze apartamente, Poooooooooate, Falsul Dimitrie Crudu.

În 2008 a publicat romanul Măcel în Georgia, Editura Polirom. A scris peste 20 de piese de teatru. Acestea au fost montate sub formă de spectacole-lectură, spectacole de teatru, spectacole radiofonice sau filme de televiziune şi de lungmetraj în România, Republica Moldova, Bulgaria, Camerun, Franţa etc.

Detaliile Produsului

Limba: Română
Coperta: Copertă moale
Pagini: 320
Editura: Tracus Arte
Apariția: 2011
ISBN: 978-606-8126-89-0
Dimensiuni: 14 x 20 cm
Greutatea: 0.1520

Pareri