O Inimă de Broscuţă. Vol. 1. Peniţa Aurie, Înger sau Călău?

O Inimă de Broscuţă. Vol. 1. Peniţa Aurie, Înger sau Călău?
104,00 MDL (21,76 RON)

Disponibilitate: Stoc epuizat

Descriere

Trăim într-o societate modernă, tehnologizată la maximum. Avem acces rapid la informaţii în diferite forme. Nici nu ne mai putem imagina viaţa altfel!

Dar ne îndepărtăm tot mai mult de spiritualitate…

Apărută la Editura Adenium, O Inimă de Broscuţă vrea să ne amintească (într-o formă originală), că în multe din colţurile pământului, religia şi-a pus amprenta în mod hotărâtor asupra istoriei şi civilizaţiei. Confruntările ideilor personajelor, originalitatea acestora, momentele lor de meditaţie, confesiunile pe care şi le fac sunt tot atâtea ipostaze în care cititorii se pot regăsi cu uşurinţă.

Pe măsură ce vom înainta în acest foileton, prefaţat de scriitorul ieşean Liviu Antonesei, poveştile eroilor vor deveni din ce în ce mai complexe, ceea ce ne îndreptăţeşte să afirmăm că O Inimă de Broscuţă poate fi considerată o carte de învăţătură, un mic tratat (de altfel) de filosofie, o POVESTE PENTRU TOATE VÂRSTELE.

Peniţa Aurie, Înger sau Călău?, primul volum al seriei O Inimă de Broscuţă semnată Gheorghe Vîrtosu deschide drumul unei incursiuni într-o lume cu totul inedită a copilăriei, a prieteniei şi a credinţei curate în Dumnezeu. Înscrisă în curentul realismului magic, această lucrare aduce în prim-plan personaje inedite. Dialogurile lor, meditaţiile, confesiunile pe care şi le fac - o micuţă Picătură de Sânge, un Viermişor de Mătase şi un Puricel - sunt tot atâtea situaţii în care fiecare dintre cititori se vor regăsi cu uşurinţă.

Învăţătura finală a acestui volum relevă faptul că Peniţa aurie, acest instrument simplu, “inocent” la prima vedere, are de fapt o putere inimaginabilă: ajunsă în mâna gingaşă a unui artist, poate da naştere unor lucruri minunate: poezii, opere inestimabile…

După cum, ajunsă în mâna unui decizionar, a unui justiţiar poate anula libertatea sau chiar viaţa oricui.

Volumele se bucură de o calitate grafică deosebită, fiind tipărită în Italia.

Detaliile Produsului

Grupa de Vârstă: 6-8 ani, 9-12 ani
Limba: Română
Coperta: Copertă tare
Pagini: 200
Editura: Adenium
Apariția: 2012
ISBN: 978-606-92767-1-6
Dimensiuni: 19,8 x 26 cm
Greutatea: 0.7800

Pareri