Nimic Poeme (1988-1992)

Nimic Poeme (1988-1992)
114,00 MDL (23,85 RON)

Disponibilitate: Stoc epuizat

Descriere

Descrierea Cărții

,, Le-am recitit cu inima strânsă, atât cât mai puteau fi ele citite pe foile galbene şi friabile, pătate de cafea, străpunse de furia micilor litere de metal ale maşinii mele de scris. Şi deodată mi-am dat seama că în graffitiurile astea e mai mult adevăr (chiar dacă mult mai puţină literatură) decât în toată poezia mea anterioară, că de fapt aşa am vrut să scriu întotdeauna, că aici mă recunosc, că aici respir, că aici sunt în sfârşit liber. Le public acum ca pe nişte «postume din timpul vieţii», pentru beneficiul câtorva prieteni.” - Mireca Cartarescu

Despre Autor

Mircea Cărtărescu s-a născut în 1956 la Bucureşti. A urmat cursurile Facultăţii de Filologie a Universităţii din Bucureşti şi a debutat ca poet, publicând câteva volume de versuri, marcate de spiritul a ceea ce critica literară a numit „generaţia optzecistă". Treptat, s-a îndepărtat de poezie, dedicându-se aproape exclusiv prozei. Povestirilor din Nostalgia le-au urmat un scurt roman (Travesti, 1994) şi apoi unul în trei volume, Orbitor (1996-2007), privit de critică drept un reper al prozei româneşti contemporane. Trei volume de publicistică întregesc chipul scriitorului cu cel al unui observator lucid al cotidianului românesc.

O frumoasă casetă ce conţine trei bestselleruri semnate de Mircea Cărtărescu: De ce iubim femeile, Frumoasele străine şi Enciclopedia zmeilor.

Detaliile Produsului

Limba: Română
Coperta: Copertă moale
Pagini: 116
Editura: Humanitas
Apariția: 2010
ISBN: 978-973-50-2697-4
Greutatea: 0.3000

Pareri