Nimfa Nestatornică

Nimfa Nestatornică
147,00 MDL (32,96 RON)

Disponibilitate: În Stoc

Doar 1 exemplar disponibil

sau

Descriere

"Mai mult decât un bolero sau un vis aşternut pe hârtie, Nimfa nestatornică este un joc autoficţional, motivat de literatură, muzică şi cinema. „Maşina timpului“, memoria personajului-narator, transportă cititorul în Havana anilor ’50, pe ecranul căreia se proiectează o poveste de dragoste ca oricare alta. El, G., ziarist/scriitor „însurat şi cât se poate de nefericit“, o întâlneşte pe ea, Estela, o orfelină de (aproape) şaisprezece ani, aflată în căutarea unui refugiu.

Romanul însă depăşeşte spectacolul amoros şi dramatismul trădării/despărţirii/ideilor criminale niciodată puse în practică, pentru a urmări modul în care individul îşi construieşte identitatea. „Realitatea sunt mereu ceilalţi“, conchide naratorul, iar arheologia identităţii, adevărată cobo-râre în infern, nu este posibilă în absenţa memoriei. Nimfa nestatornică e o carte în care continuă să trăiască cel mai pur Cabrera Infante, împreună cu acrobaţiile sale lingvistice, stilistice şi literare. O potenţare a arhitecturii închipuite a Havanei .

O carte pe al cărei fundal răsună cele mai frumoase bolerouri. Un bolero care, aşa cum ştie toată lumea, nu e nimic altceva decât o baladă cu o farfurie de fasole neagră alături." -- El Mundo

 

Despre Autor

Guillermo Cabrera Infante (1929 – 2005) s-a născut în Gibara, în provincia Oriente din Cuba. După ce a renunţat la o viitoare carieră de medic, a debutat literar în 1947, devenind mai apoi cofondator al revistei Nueva Generación, opozantă a politicii lui Fulgencio Batista, iar în 1950 s-a înscris la şcoala de jurnalism din Havana. Doi ani mai târziu a fost închis pentru că a folosit anglicisme defăimătoare într-o povestire apărută în revista Bohemia, iar în 1954 a început să publice critică de film în revista Carteles, sub pseudonimul G. Caín.

Căzând în dizgraţie din cauza contestării deciziei regimului de a cenzura un documentar realizat de fratele său despre viaţa de noapte din Havana, i s-a interzis să publice în Cuba şi a fost numit ataşat cultural la Bruxelles. În 1965 a renunţat la diplomaţie şi s-a întors în Europa.

„M-am născut în Cuba şi sper să mor în Anglia“, scria Cabrera Infante în 1983, lucru care avea să se şi întâmple: în 2005 s-a stins din viaţă la Londra, lăsând în urmă proză scurtă, proză amplă, pe care editorii şi criticii au plasat-o adesea, în ciuda dezaprobării autorului, în categoria „romanului“ (Vista del amanecer en el tropicoTrei tigri trişti, Curtea Veche Publishing, 2010), proză memorialistică (La Habana para un Infante difuntoCuerpos divinos, în curs de apariţie la Curtea Veche Publishing), eseuri, scenarii de film (Vanishing Point, The Lost City ş.a.).

Deşi mai discretă decât a altor membri ai Boomului hispanoamerican, de care a încercat să se detaşeze, cariera lui s-a bucurat de apreciere din partea lumii literare, autorul fiind distins cu Premiul Biblioteca Breve şi Premiul Miguel de Cervantes pentru întreaga activitate. 

Detaliile Produsului

Titlu Original: La ninfa inconstante
Limba: Română
Coperta: Copertă moale
Pagini: 224
Editura: Curtea Veche
Apariția: 2011
ISBN: 978-606-588-213-3
Dimensiuni: 13 x 20 cm
Greutatea: 0.3000

Pareri