Motive pentru A Zâmbi

Motive pentru A Zâmbi

Preț de Listă: 164,00 MDL (34,31 RON)

Preț: 119,00 MDL (24,89 RON)

Economisești: 45,00 MDL (9,41 RON) (27%)

Disponibilitate: Stoc epuizat

Descriere

Fiecare dintre noi are nevoie de un cuvânt bun, de susţinere, pentru a putea trece peste dificultăţile cotidiene. Cartea lui Zig Ziglar îţi oferă sfaturile de care ai nevoie, istorisiri care îţi fac ziua mai bună, precum şi citate pline de tâlc ale unor personalităţi din diverse domenii. Toate acestea te vor ajuta să ai o viziune optimistă asupra vieţii şi a relaţiilor dintre oameni, necesară pentru  împlinirea personală şi atingerea scopurilor propuse.

Cartea de faţă reprezintă ajutorul spiritual de care ai nevoie pentru a te confrunta plin de seninătate cu propria existenţă, deoarece transformă înţelepciunea, răbdarea şi umorul în aliaţi de nădejde pentru învingerea adversităţilor.

Zig Ziglar îţi împărtăşeşte atât propriile expe­rienţe, cât şi pe cele ale altora, oferindu-ţi exemple menite să te motiveze şi să te inspire în toate aspectele vieţii. Poveştile emoţionante despre oameni care au depăşit handicapuri şi dezavantaje sau care au întrecut orice aşteptări în domenii din care fuseseră iniţial excluşi ne învaţă adevărate lecţii de viaţă, determinându-ne să revenim la ele iar şi iar, pentru ca mai apoi să le transmitem şi altora, care să le descopere, la rândul lor. Nu contează nici de unde începi şi nici măcar evenimentele prin care treci în drumul tău. Important este să perseverezi şi să nu încetezi niciodată să ai încredere în tine.

Despre Autor

Zig Ziglar (1926-2012) a fost un celebru orator şi autor de cărţi motivaţionale. S-a născut în Alabama, a avut 11 fraţi şi surori şi a rămas orfan de tată la vârsta de 6 ani. In tinereţe s-a înscris la colegiu, însă a renunţat ulterior la cursuri şi a început să lucreze ca agent de vânzări. Din 1970, Ziglar s-a dedicat carierei de orator motivaţional, începând să ţină discursuri pe tot cuprinsul Statelor Unite. In 1975, i-a fost publicată prima carte – primul bestseller.

A fondat compania Ziglar Inc., pe care a condus-o în calitate de preşedinte. Incă de la început, menirea companiei a fost aceea de a-i ajuta pe cei care au dorit să-şi pună în valoare toate resursele fizice, intelectuale şi spirituale. Sute de organizaţii din lumea întreagă îi studiază cărţile, programele video şi casetele audio sau participă la cursurile companiei sale de formare a angajaţilor. Ziglar a scris aproape 30 de cărţi – despre dezvoltare personală, vânzări, leadership, etică, performanţă, persuasiune, succes profesional şi personal, dar şi despre relaţii de cuplu.

După 30 de ani de activitate ca lector, a fost distins cu Cavett Award de către National Speakers Association din SUA. De-a lungul deceniilor, a călătorit în lumea întreagă şi – în faţa unui public foarte eterogen – şi-a transmis mesajele mereu cu umor, speranţă şi entuziasm.

De asemenea, a avut apariţii publice alături de figuri celebre ale Americii, precum Ronald Reagan, Norman Vincent Peale, Paul Harvey, Art Linkletter şi Robert Schuller, dar şi numeroşi congresmeni şi guvernatori americani.

Detaliile Produsului

Titlu Original: Something to Smile About
Limba: Română
Coperta: Copertă moale
Pagini: 232
Editura: Curtea Veche
Apariția: Aprilie 2013
ISBN: 978-606-588-487-8
Dimensiuni: 14 x 20,5 cm
Greutatea: 0.4500

Pareri