Morții vârstnici să cedeze locul morților tineri din volumul Iubiri caraghioase [Audiobook]

Morții vârstnici să cedeze locul morților tineri din volumul Iubiri caraghioase [Audiobook]
101,00 MDL (21,13 RON)

Disponibilitate: Stoc epuizat

Descriere

În lectura Irinei Petrescu, accentele capătă o feminitate foarte interesantă, cu o tuşă unitară de uşoară maliţie, dar şi cu... maliţioase schimbări de ton, de la răspicarea specifică unui documentar de Teleenciclopedie despre comportamente ciudate, până la tresăriri mobilizînd fulgurante sugestii pasionale. E o lectură inteligent-ironică.

Recenzie

”Proza aceasta din volumul Ridicole iubiri (în noua variantă: Iubiri caraghioase) are vreo 20 de pagini, dar consistenţa unui roman de talie XL. Kundera e un expert în meandrele, pliurile şi volutele naturii umane, aşa încît accidentala reîntîlnire a doi amanţi de o clipă - după 15 ani în care cei doi nu s-au mai văzut, fiecare îndeletnicindu-se, în stilul său, cu propria îmbătrînire - ia forma unei lungi negocieri între stări, dorinţe şi determinări de adîncimi nebănuite.

El are acum 35 de ani şi un îngrijorător început de chelie; ea are 55 de ani şi acelaşi „farmec al bunului gust" ca odinioară, în măsură să contrabalanseze amprentele evidente ale bătrîneţii. Viaţa lui e cam nemulţumitoare; în viaţa ei există amintirea unui soţ mort în urmă cu 10 ani şi presiunea surdă a unui fiu care preferă să-şi ştie mama „zăbrelită de bătrîneţe". Reîntîlnirea celor doi e complicată, şovăie între milă, regret, furie, resemnare melancolică şi beţie euforică.” - Claudiu Constaninescu, Dilema veche

Despre Autor

Milan Kundera (născut pe 1 aprilie 1929 la Brno, Cehoslovacia) este un romancier și un eseist francez de origine cehă. Trăiește în Franța din 1975, fiind cetățean francez din 1981. Când, în 1968, tancurile sovietice spulberau Primăvara de la Praga, dezghețul comunismului stalinist, Milan Kundera era deja un scriitor cunoscut întrucât publicase poezie, teatru, eseuri, iar primul său roman, Gluma, și nuvelele adunate în volumul Iubiri caraghioase fuseseră tipărite în ultimul an în peste 150.000 de exemplare.

Detaliile Produsului

Limba: Română
Numărul de CD-uri: 1
Durata: 1:00
Voce Audiobook: Irina Petrescu
Editura: Humanitas
Apariția: 2008
ISBN: 978-606-8102-19-1
Dimensiuni: 12,5 x 13,8 cm
Greutatea: 0.0520

Pareri