Moara cu Noroc (BPT, Vol. 49)

Descrierea Cărții

”Ioan Slavici a fost indiscutabil un om ros de întrebări, la care a dat răspunsuri radicale, de cele mai multe ori împotriva curentului, el, altfel, omul blând şi înţelegător cu toţi semenii din jurul său. Poate din aceste îndoieli pe care timidul Slavici le-a exprimat răspicat s-au născut şi personajele sale atât de complexe, umane, în ultimă instanţă. De aici valoarea excepţională a scriitorului, care a introdus în literatura română nu arhetipuri, ci personaje vii. â

De aceea, dacă, în general, arta nu trebuie judecată valoric prin biografia autorului, ţin să-i dau dreptate regretatului Valentin Taşcu, atunci când spune că Ioan Slavici poate fi regăsit în personajele sale. Şi, poate tot de aceea, datorită talentului său autentic şi fiindcă a fost la curent cu marea literatură europeană, Slavici a făcut şcoală, în sensul acesta devenind cu adevărat un clasic al literaturii române. Pentru că, la fel ca prietenul său Eminescu, cel care a deschis poeziei româneşti uşa universalităţii, acelaşi lucru l-a făcut Slavici pentru proză.

Cele cinci lucrări prezentate în această carte – Popa Tanda, Gura Satului, Budulea Taichii, Moara cu noroc, Pădureanaca – constituie cea mai mare realizare a unui scriitor menit să ne înfăţişeze „comedia umană“ a ardeleanului de rând, într-o lume conservatoare aflată într-o rapidă şi profundă înnoire.” -
Gheorghe Schwartz

Cartea ”Moara cu Noroc” a fost adăugată în lucrarea "101 Cărți Românești de Citit Într-o Viață" de Eugen Istodor, editorialist la Cațavencii și Dilema Veche, membru al Uniunii Scriitorilor din România

Despre Autor

Ioan Slavici (n. 18 ianuarie 1848 la Șiria, județul Arad — d. 17 august 1925 la Crucea de Jos, în apropiere de Panciu, județul Vrancea) a fost un scriitor și jurnalist român. A frecventat școala greco-ortodoxă din satul natal, gimnaziul maghiar din Arad și a urmat cursurile Liceului din Timișoara.

Debutează în Convorbiri literare (1871), cu comedia Fata de birău. Împreună cu Eminescu pune bazele Societății ”România Jună”. La finalul anului 1874, se stabilește la București, unde este secretar al Comisiei Colecției Hurmuzachi, profesor, apoi redactor la Timpul.

Cele mai reprezentative nuvele sunt Popa Tanda, Scorman, Gura satului; romane - Mara, Din 2 lumi, Cel din urmă armaș; povești - Doi feți cu stea în frunte, Păcală în satul lui, Spaima zmeilor.