Mituri Clasice

Mituri Clasice
274,00 MDL (57,32 RON)

Disponibilitate: Stoc epuizat

Descriere

Un adevărat „Who’s Who“ al antichităţii greco-romane, cartea de faţă, apărută la prestigioasa editură PENGUIN, constituie un ghid fascinant şi accesibil al miturilor civilizaţiei clasice, care formează substratul esenţial al culturii europene din toate timpurile.

Autoarea îşi propune să repovestească întregul corpus al miturilor antice, începând cu crearea universului, şi să indice totodată felul în care aceste mituri au fost abordate şi inserate în literatura clasică greco-romană, dar şi în operele literare şi artistice ale epocilor ulterioare. Fie că este vorba de furiosul Minotaur, captiv în labirintul cretan; de legendarul Icar, care zbura prea aproape de Soare; de cele 12 munci ale lui Hercule, sau de Zeus care o vizita pe Danae, transformat în ploaie de aur – mitologia greacă şi romană abundă în poveşti simbolice de iubire, război, trădare şi eroism.

Cartea conţine nenumărate ilustraţii alb-negru, câteva hărţi(lumea grecească în antichitate, lumea mediteraneană, constelaţiile cereşti), iar la sfârşit o bibliografie – o adevărată sursă de informaţii pentru cei pasionaţi de domeniu şi nu numai.

Detaliile Produsului

Limba: Română
Coperta: Copertă moale
Pagini: 408
Editura: Lider
Apariția: 2010
ISBN: 5948390005630
Dimensiuni: 13 x 23 cm
Greutatea: 0.4500

Pareri