Misiuni Speciale. Memoriile Unui Maestru al Spionajului Sovietic

Mai multe poze

Misiuni Speciale. Memoriile Unui Maestru al Spionajului Sovietic
219,00 MDL (45,81 RON)

Disponibilitate: Stoc epuizat

Descriere

Misiuni Speciale este o carte de memorii uimitoare şi un document istoric unic, mărturia unui om care a ştiut cele mai negre secrete ale imperiului sovietic.

Maestrul spionajului sovietic în perioada 1939 - 1953, generalul-locotenent Pavel Studoplatov a condus, din 1941, Administraţia pentru Misiuni Speciale din NKVD, departamentul care se ocupa de răpiri, asasinate, sabotaje şi lupte de gherilă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Printre cele mai imporante misiuni ale lui Sudoplatov s-au numărat asasinarea lui Troţki şi aflarea secretelor bombei atomice, cu ajutorul unor savanţi renumiţi precum Oppenheimer sau Bohr.

Şocante sunt şi dezvăluirile privind rolul real jucat de soţii Rosenberg în spionajul atomic al URSS motivul pentru care Stalin a inventat Complotul Medicilor şi conspiraţia sionistă; cine a ordonat masacrul din Pădurea Katzn cum au organizat Hruşcov şi colegii lui arestarea şi împuşcarea lui Beria.

Sudoplatov a fost arestat după căderea de la putere a lui Beria, în 1953. în pofida torturii şi izolării complete în închisoare, a refuza să "mărturisească". Eliberat după 15 ani, a reuşit abia in 1992 să-şi obţină reabilitarea, ajutat de fiul său, Anatoli, profesor de economie la Universitatea din Moscova.

 Recenzii

Pavel Sudoplatov (Anatoli este fiul său, care l-a ajutat să-și scrie memoriile și să pună cap la cap documentele care au stat la baza acestei cărți) face lumină într-o serie de evenimente în care spionajul sovietic a fost implicat și despre care până acum existau doar zvonuri, supoziții și prea puține relatări ale faptelor. Una dintre aceste acțiuni este asasinarea lui Leon Troțki în Mexic, în anul 1940.

Pavel Sudoplatov a fost cel care a pus la punct asasinatul. Deși a mai existat o tentativă nereușită de asasinat, potrivit declarațiilor sale, el nu a avut legătură cu aceasta. Robert Conquest spune în Cuvânt Înainte că aceasta este cea mai detaliată relatare a asasinării lui Troțki din câte au fost făcute până acum. Aceasta este valoarea primordială a cărții, mai spune el. Cu toate acestea, informațiile pe care autorul le oferă nu se reduc la atât.

El relatează tot ce-și amintește și tot ce este susținut de documentele desecretizate ale KGB, inclusiv spionajul atomic întreprins în SUA în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și după (punctul de vedere al lui Sudoplatov a fost puternic contestat de către americani, deși celelalte episoade au fost acceptate ca atare), acțiunile departamentului de Misiuni Speciale din cadrul KGB în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, epurările din anii ’30 (Ejovșcina), ’40 și ’50 inițiate de Stalin, precum și epurarea din ’53 efectuată de Nikita Hrușciov pentru a-i înlătura pe rivalii săi politici principali, printre care Lavrenti Beria (epurare căreia i-a căzut victimă și autorul). Până la dezvăluirile făcute de Sudoplatov, ceea ce se știa despre Stalin, dar mai ales despre Beria era ceea ce Hrușciov dezvăluise în discursul său secret de la cel de-al XX-lea Congres al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice din 1956.

Informațiile pe care ni le oferă autorul în Misiuni speciale: Memoriile unui maestru al spionajului sovietic sunt însă edificatoare pentru personalitatea și acțiunile celor doi. Despre Stalin s-a scris mult, iar subiectul, departe de a fi epuizat, este totuși dezbătut pe larg. Lavrenti Beria însă a fost și este încă un mister total.

Cei mai mulți dintre cei care l-au cunoscut personal s-au abținut să îl descrie în vreun fel. Hrușciov l-a prezentat așa cum trebuia prezentat pentru a-și putea justifica ascensiunea la putere (pentru care concurase chiar cu Beria), adică drept un criminal de o cruzime rară și un trădător de țară. Însă ceea ce fusese Hrușciov nu era nici pe departe diferit de ceea ce se cunoaște acum că ar fi fost Beria. Totuși, din această carte se desprinde și un Lavrenti Beria care are intenții absolut șocante pentru acea perioadă: relaxarea politicii de asuprire a statelor satelit ale URSS...

Plusuri : Pavel Sudoplatov istorisește cu sinceritate – și este susținut de documente care atestă ceea ce povestește – perioada în care a fost agent operativ al unora dintre agențiile de top ale spionajului sovietic. Este o carte-document, a cărei valoare nu poate fi calculată. Ca român, înțeleg perfect necesitatea ca acțiunile poliției secrete din perioada comunistă să fie scoase la lumină. Faptul că Sudoplatov a făcut-o pentru țara sa este un lucru lăudabil, chiar dacă, evident, deranjează pe mulți și din această cauză mulți îl contestă.

Recomandari : Cartea este în special pentru cei interesați de istoria comunismului, a URSS-ului, a agențiilor secrete de spionaj și în special a NKVD-ului și a KGB-ului.

-- Ovidiu Leonte, Bookblog.ro

Detaliile Produsului

Titlu Original: Special Tasks - The Memoirs of un Unwanted Witness
Limba: Română
Coperta: Copertă tare
Pagini: 736
Editura: Litera
Apariția: 2013
ISBN: 978-606-848-189-0
Dimensiuni: 14 x 20 cm
Greutatea: 0.8500

Pareri