Mintea de Dincolo. Ediția a II-a, revăzută și adăugită

Mintea de Dincolo. Ediția a II-a, revăzută și adăugită
202,00 MDL (42,26 RON)

Disponibilitate: Stoc epuizat

Descriere

Experienţa morţii clinice a fost un mare dar pe care Dumnezeu ni l-a dat pentru a ne aviza că trebuie să schimbăm drumul pe care am mers până acum. Nu întâmplător, Iisus a spus: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa.” Este prima oară în istoria Universului când, în planul celest, s-a decis ca lumea noastră să fie izbăvită nu prin moarte, ci prin spiritualizare.
 
Ni s-a arătat Adevărul, ni s-a arătat Calea. Este rândul nostru să răspundem chemării divine. 
 
Suntem cu toţii prinşi acum în marele val al purificării, al trecerii de la materialitate la spiritualitate. Am certitudinea că „ora astrală a omenirii” este aproape. De dincolo ni s-au dat toate semnele şi toate avertismentele. Sper să avem înţelepciunea necesară de a nu pierde şi această ultimă şansă. -- Dumitru Constantin-Dulcan 

 

Despre Autor


 

Prof. univ. dr. Dumitru Contantin Dulcan este medic neurolog si psihiatru, cu deschideri ample spre filosofia stiintei. Practicand medicina in cadrul armatei, a avut posibilitatea sa avanseze in cercetarea creierului si a importantei gandului asupra organismului si a mediului, iar sansa unei calatorii in China l-a orientat si spre aprofundarea acupuncturii. D.C. Dulcan este membru al unor prestigioase societati stiintifice nationale si internationale, autor de brevete de inventii, detinator al multor premii stiintifice si literare obtinute in tara si in strainatate.

Profesorul univ. dr. Dumitru Constantin-Dulcan, autor a numeroase monografii, tratate, lucrări şi cărţi de certă valoare ştiinţifică dar şi eseistică, cu ample deschideri spre fascinantele domenii ale Filosofiei Ştiinţei. Cartea sa, Inteligenţa materiei, a fost distinsă cu premiul pentru filosofie „Vasile Conta“ al Academiei Române (1992).

Detaliile Produsului

Limba: Română
Coperta: Copertă tare
Pagini: 316
Editura: Eikon
Apariția: Iulie 2015
ISBN: 978-606-8699-26-9
Dimensiuni: 13 x 20,5 cm
Greutatea: 0.3500

Pareri