Menajeria lui Jamrach

Menajeria lui Jamrach
147,00 MDL (30,75 RON)

Disponibilitate: Stoc epuizat

Descriere

Londra, 1857. La docuri, în vălmăşagul de mirodenii indiene, statuete chinezeşti, diavoli tasmanieni şi alte creaturi nemaivăzute, un băieţel este atacat de un tigru. Pentru curaj, micul Jaffy Brown se alege cu o slujbă la menajeria lui Jamrach, negustor de curiozităţi.

Când prietenul lui, Tim, se îmbarcă pe o balenieră şi porneşte în căutarea măreţului dragon din Marile Sudului, Jaffy îl urmează - lăsând-o în urmă pe Ishbel, fata cu bucle blonde şi pantofi roşii. La început, călătoria e o sursă de temeri sublime şi de fericiri năprasnice. Apoi se dezlănţuie iadul. Oamenii aduc pe vas ,,piaza rea". Superstiţiile marinăreşti prind viaţă. Cât de monstruos poate fi să supravieţuieşti?

,,Povestitorul e un fel de David Copperfield al lui Dickens, cu umorul Piraţilor din Caraibe... Un superb roman al prieteniei, al camaraderiei, şi un neaşteptat omagiu adus rasei umane." Jay Parini

,,Una dintre cele mai frumoase povestiri pe care le-am citit vreodată, cu valenţe mitice. O carte de mare anvergură literară, cu un suspans înnebunitor!" A.S. Byatt

Biografie

Carol Birch s-a nascut in 1951, la Manchester, Marea Britanie. Si-a facut studiile la Keele University. A debutat in 1988, cu romanul Life in the Palace, obtinand David Higham Award for the Best First Novel of the Year. In anul 2003, Carol Birch a fost nominalizata la Man Booker Prize pentru romanul Turn Again Home. Printre romanele sale se mai numara The Fog Line (1989, premiat cu Geoffrey Faber Memorial Prize), The Unmaking (1992), Songs of the West (1994), Little Sister (1998), Come Back, Paddy Riley (1999), In a Certain Light (2004), The Naming of Eliza Quinn (2005), Scapegallows (2007) si Menajeria lui Jamrach (Jamrach`s Menagerie, 2011; Editura ALLFA, 2011). Ca jurnalist cultural, Carol Birch este o voce cunoscuta in Marea Britanie, colaborand la ziare ca The Independent, The Times Literary Supplement, The Guardian, The Observer, New Statesman sau The Independent on Sunday.

Detaliile Produsului

Limba: Română
Coperta: Copertă moale
Pagini: 336
Editura: Allfa
Apariția: 2011
ISBN: 978-973-724-320-1
Dimensiuni: 13,0x20,0 cm

Pareri