Măştile lui M.I. [Carte Electronică]

„După prima noastră întâlnire, s-a întâmplat ceva neaşteptat. Stând de vorbă, ne-am pomenit prinşi în complicitatea pe care o crea însuşi dialogul nostru. A început să ne placă jocul nostru.

Mircea Ivănescu s-a lăsat împins, pentru o ultimă oară, pe coridoarele vieţii lui, lăsându-mi senzaţia că i-am prilejuit o mare şi finală recapitulare a ei. Şi că, într-un fel nerostit, îmi era recunoscător pentru asta. Iar eu, la rândul meu, urmându-l pe drumul pe care i-l deschideam prin întrebările mele, eram fascinat de ceea ce vedeam şi, mai ales, de felul în care el se vedea pe sine." -- Gabriel Liiceanu

Recenzii

Dialogul a fost realizat la Sibiu în primăvara lui 2011. în iulie 2011, Mircea Ivănescu, „cel mai mare poet român în viaţă, dar mult mai mult mort decât viu", s-a stins.

Scria în una dintre cele 312 crâşme din Bucureşti pe care le frecventa începând cu ora 8 dimineaţa. Unde practica stilul smuls la votcă. Era un pariu şi scria la comanda prietenului şi poetului Ion Drăgănoiu. „Până mâine la ora 12 să-mi produci douăsprezece poeme intitulate Pădurea de mesteceni. Sau Dimineaţa la ora 7..." Şi Mircea Ivănescu scria 6-8 poeme la comanda poetului Drăgănoiu. Pe care le-a făcut „cu totala sinceritate a dorinţei de a nu face literatură".

Şi-a numit cărţile „cu titlurile alea voit tâmpite": Versuri, Poeme, Alte poeme, Poesii nouă.

I-a invidiat ca poeţi pe Dinescu şi pe Sorescu. A spus că numele Ivănescu va rămâne în literatura română prin Cezar Ivănescu.

Soţia, recunoaşte Ivănescu, care a încercat prin debutul din 1972 să-i demonstreze că este poet, nu i-a gustat poezia: „Ai scris tu în viaţa ta o poezie, măcar una, la fel de bună ca oricare poezie de Sorescu?".

în anii '80 a intrat în partidul comunist ca să obţină casă cu curte pentru cele 11 pisici ale sale. Aşa a ajuns din Bucureşti la Sibiu. „Pot să spun că destinul adevăratului băutor se împlineşte în provincie, nu în metropolă." A scris editoriale propagandistice pentru presa comunistă din Sibiu. Pe care nu le citea nimeni. Şi nu le-a semnat niciodată cu numele lui.

A tradus din Kafka, Joyce, Faulkner, Musil, Broch. „Viaţa nu are un preţ în sine, ci unul pe care-1 negociem cu noi de fiecare dată", spunea Ivănescu. Care s-a născut să împlinească un gol al familiei. La nouă luni după moartea prematură a surorii. Emil Ivănescu, fratele poetului, s-a sinucis anunţat la 22 de ani.


-- Gheorghe Erizanu, editor, autorul lucrării ”Ce spun cărțile”