Marile Întrebări din Ştiinţǎ şi Religie

Marile Întrebări din Ştiinţǎ şi Religie
146,00 MDL (30,54 RON)

Disponibilitate: Stoc epuizat

Descriere

Descrierea Cărții

Colecţia transdisciplinară „Ştiinţă, Societate, Spiritualitate“ se adresează unui public larg, interesat de interacţiunea dintre ştiinţă, artă, literatură, spiritualitate, religie şi societate în secolul XXI.

Credinţele religioase pot supravieţui în era ştiinţifică? Sunt ele în mod flagrant depăşite? Sau persistă în ele un miez fundamental, chiar dacă maniera în care sunt exprimate va trebui să se adapteze noului context ştiinţific? Iată câteva dintre chestiunile de bază ale dialogului dintre ştiinţă şi religie. În cartea de faţă, Keith Ward, un fost ateu devenit preot anglican, propune o serie de viziuni incitante asupra controverselor ivite între diversele concepţii religioase şi noile cunoştinţe ştiinţifice. El identifică zece întrebări esenţiale despre natura universului şi viaţa omului, cum ar fi: Are universul vreun scop? Legile naturii exclud miracolele? Poate ştiinţa să ofere o explicaţie completă, exclusiv naturală, pentru credinţele morale şi religioase? Din cauza ştiinţei a devenit depăşită credinţa în Dumnezeu? Există argumente ştiinţifice solide în favoarea existenţei lui Dumnezeu? Autorul trece în revistă concepţii provenite din budism, confucianism, taoism, islamism, hinduism, iudaism şi creştinism, pe care le pune în balanţă cu speculaţiile unor cosmologi, matematicieni, fizicieni şi filosofi. Scriind cu entuziasm, pasiune şi claritate, Keith Ward reuşeşte să redea profunzimea, dificultatea, importanţa şi atractivitatea marilor întrebări intelectuale şi existenţiale din era ştiinţifică modernă, oferind unei palete ample de cititori o informaţie lipsită de prejudecăţi fie religioase, fie ştiinţifice.

  Keith Ward (n. 1938) este preot anglican, membru corespondent al Academiei Britanice şi membru în Consiliul Institutului Regal de Filosofie din Marea Britanie. După cum însuşi afirmă, a fost profesor universitar practic toată viaţa, predând filozofie, teologie şi studii religioase la diferite universităţi. Deţine mai multe grade academice la Universitatea din Ţara Galilor şi la universităţile Oxford şi Cambridge. Este autorul a douăzeci şi cinci de cărţi de filozofie, religie şi teologie creştină, cea mai importantă operă a sa fiind Teologia comparată, în 5 volume apărute între 1994 şi 2008.

 

Detaliile Produsului

Titlu Original: The Big Questions in Science and Religion
Titlu în Traducere: N/A
Limba: Română
Coperta: Copertă moale
Pagini: 376
Editura: Curtea Veche
Apariția: 2011
ISBN: 978-606-588-171-6
Greutatea: 0.3000

Pareri