Lélia

Lélia
204,00 MDL (42,68 RON)

Disponibilitate: Stoc epuizat

Descriere

Figură de marcă a literaturii franceze, George Sand a impresionat, deopotrivă, prin existența sa tumultoasă, presarată cu iubiri mai mult sau mai puțin de notorietate, cât și prin opera sa literară vastă, adevarată promisiune a nemuririi, o mărturie a celor mai adânci și sensibile trăiri ale sale.

Lélia a fost şi rămâne în concepţia mea o încercare poetică, un roman fantastic în care personajele nu sunt nici cu totul reale, cum au dorit amatorii exclusivişti de analiză de moravuri, nici cu totul alegorice, cum au socotit câteva spirite sintetice, dar în care ele reprezintă fiecare o fracţiune din gândirea filozofică a secolului al XIX-lea: Pulheria, epicureismul moştenitor al sofismelor secolului trecut; Stenio, entuziasmul şi slăbiciunea unui timp când inteligenţa se ridică foarte sus, antrenată de imaginaţie, şi cade foarte jos, zdrobită de o realitate lipsită de poezie şi de măreţie; Magnus, rămăşiţele unui cler corupt sau abrutizat.”-- George Sand

„Trebuia s-o fi cunoscut aşa cum am cunoscut-o eu, ca să cunoşti tot ce exista feminin în acest om mare, imensitatea dragostei care se afla în acest geniu. Ea va rămâne una dintre persoanele ilustre ale Franţei şi o glorie unică a ei.” -- Gustave Flaubert

 

Despre Autor


 

George Sand (Amantine-Lucille-Aurore Dupin, barona Dudevant) s-a născut la 1 iulie 1804, la Paris. Fire independentă și pasională, viitoarea scriitoare George Sand îi va cunoaște, rând pe rând, pe Alfred de Musset, pe doctorul Pagello, pe Liszt și mai apoi pe Chopin, cu care va avea relații sentimentale mai mult sau mai puțin trainice.

Debutează în 1831, cu un roman scris în colaborare cu Jules Sandeau, Rose et Blanche, semnat J.Sand. În 1832, o dată cu publicarea romanului Indiana, începe să semneze cu pseudonimul George Sand, nume sub care i se vor tipări toate celelalte cărți, peste o sută la număr, și cel cu care va rămâne în istoria literaturii.

S-a stins din viață la 8 iunie 1876, la Nohant.

Detaliile Produsului

Limba: Română
Coperta: Copertă moale
Pagini: 304
Editura: Corint
Apariția: Septembrie 2015
ISBN: 978-606-8723-23-5
Dimensiuni: 13 x 20 cm
Greutatea: 0.3000

Pareri