Karlsson de-pe-acoperiş

Karlsson de-pe-acoperiş
204,00 MDL (42,68 RON)

Disponibilitate: Stoc epuizat

Descriere

Cine nu ştie cât  de greu să fii cel mai mic într-o familie cu fraţi care nu prea te bagă în seamă sau, mai rău, nu te iau niciodată în serios? Frăţiorul ştie şi el bine şi rezistă cu mare greutate. Până într-o zi, când pe pervazul ferestrei camerei lui îşi face apariţia un personaj misterios. E Karlsson, un domn mititel, rotofei şi foarte hotărât şi care poate zbura.

Şi aşa, pe o stradă obişnuită din Stockholm, într-o casă întru totul obişnuită, cu o familie cu totul şi cu totul obişnuită, încep să se întâmple lucruri cât se poate de neobişnuite. 

 

Despre Autor


 

Astrid Lindgren (14 noiembrie 1907 – 28 ianuarie 2002) a fost una dintre cele mai celebre şi mai iubite scriitoare de literatură pentru copii din întreaga lume. 

S-a născut şi a crescut în localitatea Näs, de lângă oraşul Vimmerby, şi multe dintre cărţile sale au fost inspirate de aceste ţinuturi ale copilăriei. 

Personajele din cărţile ei – Pippi, Karlsson, Prinţul Mio – au făcut înconjurul lumii, au învăţat să vorbească în toate limbile pământului şi, apoi, ieşind dintre copertele cărţilor, au devenit personaje de film, de desene animate şi sfătuitori de taină ai micilor cititori.

Astrid Lindgren a primit mai multe distincţii pentru opera sa, între care şi prestigiosul premiu Andersen, Micul Nobel al literaturii pentru copii.

În 1967, editura suedeză Rabén & Sjögren a instituit premiul Astrid 

Lindgren, care se decernează anual unui scriitor de limbă suedeză.

În 2003, guvernul suedez a înfiinţat Astrid Lindgren Memorial Award, un premiu în valoare de cinci milioane de coroane suedeze. Printre câştigătorii acestui premiu se numără autori ca Maurice Sendak, Philip Pullman, Katherine Paterson.

În 2011, Banca Sudiei a anunţat că începând cu anul 2014, portretul scriitoarei va figura pe bancnota de 20 de coroane.

Şi poate unul dintre cele mai grăitoare lucruri despre impactul pe care scrierile ei l-a avut asupra literaturii lumii este că din 1996 o mică planetă îi poartă numele: 3204 Lindgren. La aflarea veştii despre botezarea asteroidului, scriitoarea a răspuns cu umoru-i caracteristic: „De acum înainte, puteţi să mă numiţi Asteroid Lindgren“.

Detaliile Produsului

Titlu Original: Lillebror och Karlsson på taket
Grupa de Vârstă: 9-12 ani
Limba: Română
Coperta: Copertă tare
Pagini: 152
Editura: Arthur
Apariția: Iunie 2014
ISBN: 978-606-8044-82-8
Dimensiuni: 14,5 x 18,5 cm
Greutatea: 0.2000

Pareri