Karl Schmidt bürgermeiser von Chisinau 1877-1903. (Karl Schmidt, Primar al Chișinăului, 1877-1903)

Mai multe poze

Karl Schmidt bürgermeiser von Chisinau 1877-1903. (Karl Schmidt, Primar al Chișinăului, 1877-1903)
237,00 MDL (49,58 RON)

Disponibilitate: Stoc epuizat

Descriere

Karl Schmidt a devenit o legendă chiar în timpul vieții sale. Anii în care a fost edil al capitalei au însemnat o epocă ce a schimbat esențial stilul de viață, cultura și imaginea orașului. În timpul primariatului său (1877—1903) au fost făcute schimbări radicale în administrarea orașului, care au determinat dezvoltarea acestuia pe decenii înainte. Recunoscători, orășenii l-au numit pe Shmidt reformator, ,,făuritorul unui Chișinău modern”.

Orașul, care până atunci se îneca în noroi și întuneric, s-a transformat, ca atins de o baghetă magică, într-un oraș civilizat, asemenea marilor centre culturale europene. În 25 de ani de muncă, Karl Schmidt a făcut mai mult decât au făcut alții într-o sută.

Edili destoinici ai orașului au existat și până la Schmidt, și după acesta, însă doar despre el s-a zis: ,,Chișinăul a fost unul dintre cele mai fericite orașe din Rusia având în frunte un asemenea om”.

În perioada sovietică numele său îl mai țineau minte doar chișinăuienii în vârstă. Nemiloasa curgere a timpului, mai ales în ultimele decenii, șterge continuu însemnele epocii, ale vieții și activității sale. Din fericire, pe fosta stradă Schmidt mai există casa în care acesta a locuit întreaga sa viață. S-au mai păstrat clădiri înălțate cu participarea sa directă, devenite astăzi simboluri arhitecturale ale Republicii Moldova.

În memoria istorică, în memoria culturală nimic nu dispare fără urmă. De la începutul anilor ’90, atunci când s-a trezit interesul societății pentru istorie în ,,dimensiunile sale umane”, pentru valorile culturale și spirituale ale generațiilor trecute, distinsul edil al capitalei reapare în centrul atenției. Despre el scriu istoricii și jurnaliștii, lui i se dedică emisiuni și conferințe. În ochii noilor generații acesta apare ca un primar perfect, un exemplu de devotament și sacrificiu, însă adevărata dimensiune a faptelor sale nu se limitează la funcția sa de administrator municipal.

Imaginea reală a realizărilor sale, a personalității sale distincte o putem găsi în materialele de arhivă, în amintirile celor care l-au cunoscut și cu care a lucrat, în articolele epocii, în vocile contemporanilor săi, ce străbat uneori din adâncurile vremurilor. Biografia sa, lipsită de evenimente externe extraordinare, e tipică pentru elita basarabeană cultă, dar dincolo de rândurile seci privind unele date obișnuite pulsează o viață interioară intensă, legată strâns de viața Chișinăului și a întregii Basarabii.

Autorul nu pretinde la o reflectare exhaustivă a activității șefului administrației municipale din epoca reformelor. Istoria municipalității chișinăuiene își așteaptă încă cercetătorii. Am încercat doar să înțeleg fenomenul Karl Schmidt, un om care a întruchipat o epocă întreagă în istoria Chișinăului.

Detaliile Produsului

Limba: Română
Coperta: Copertă tare
Pagini: 132
Editura: Cartier
Apariția: 2014
ISBN: 978-9975-79-876-1
Dimensiuni: 17,1 x 20,6 cm
Greutatea: 0.3500

Pareri