Jocurile Foamei, Vol. 2: Sfidarea (LIVRARE: 15 ZILE)

Suzanne Collins

La comandă

Livrare în decurs de 15 zile!

Vă mai recomandăm

Jocurile Foamei, Vol. 3: Revolta (LIVRARE: 15 ZILE)

Suzanne Collins

400,00 MDL
  Jocurile Foamei, Vol. 1 (LIVRARE: 15 ZILE)

Suzanne Collins

400,00 MDL

Descriere

Sfidarea este al doilea volum din seria Jocurile Foamei. Suzanne Collins continua intr-o maniera magistrala povestea Districtului 12.

Katniss si Peeta au castigat impreuna sangeroasele Jocuri ale Foamei, sfidand pentru prima oara in istorie regulile impuse de Capitoliu. Reveniti in Districtul 12, dupa toate incercarile infruntate, convinsi ca au castigat o viata sigura si decenta pentru ei si familiile lor, spera ca va urma o lunga perioada de pace. Dar, in timp ce Katniss si Peeta parcurg obligatoriul Tur al Invingatorilor, apar zvonuri despre o revolta printre locuitorii districtelor. Iar in ochii conducatorilor, ei sunt sursa acestei rebeliuni.

Daca nu vor reusi sa convinga natiunea Panemului ca sunt in continuare indragostiti nebuneste, consecintele ar putea fi dezastruoase…

 

 

Filmul a fost inclus de către Bestseller.md în topul celor mai bune 7 cărți ecranizate în 2014. Vezi Infografic!

 

Recenzie Bestseller.md


 

Continuarea primului volum din "Jocurile Foamei" îi înfățișează pe Katniss Everdeen și Peeta Mellark acasă în Districtul 12, trăind separați de restul societății ca urmare a regulilor care impun mutarea lor în Cartierul Învingătorilor. Președintelui Snow o atenționează pe Katniss că ar putea suferi apropiații ei dacă nu-i demonstrează lui și Panemului iubirea față de Peeta.

În timpul Turului Învingătorilor, Katniss și Peeta înțeleg că evoluția lor din ediția trecută a Jocurilor Foamei le-a dat speranță oamenilor din celelalte districte, iar Capitoliul poate fi învins. În unele districte încep revolte, iar președintele împreună cu creatorii-de-joc decid să ca la ediția aniversară de Șaptezeci și cinci de ani a Jocurilor Foamei, tributurile să fie alese din rândul învingătorilor din edițiile precedente. În districtul 12 sunt doar trei învingători: Katniss, Peeta și Haymitch, fiecare dorind să-l salveze pe celălalt.

Suzanne Collins ne arată cu o măiestrie iscusită decalajul între Capitoliu, orașul principal al Panemului, și cele 12 regiuni. În timp ce în districte oamenii mor de foame, la Capitoliu oamenii obișnuiesc ca după ce au mâncat pe săturate din multitudinea de bucate, să bea un lichid pentru a vomita și a-și umple burțile iarăși și iarăși.

Destul de inspirat este felul în care autoarea aduce vorba despre ceva la care noi nu aveam acces și care ne urmărea de-a lungul mai multor capitole pentru ca la un moment dat să ni se deschidă toate cărțile. Aceasta se întâmplă cu lipsa completă de informații despre participarea lui Haymitch la Jocurile Foamei cu 25 de ani în urmă, iar descrierea detaliată a jocurilor din acel an îi fac pe cititori să fie foarte captivați.

Cu o privire comparativă vom observa cât de mult seamănă Jocurile Foamei cu un război din zilele noastre în care nimeni nu învinge, ci doar supraviețuiește. La fel ca în urma războaielor, familiile celor decedați sunt profund îndoliate, iar cei rămași vii au, noapte de noapte, coșmaruri îngrozitoare.

Ecranizarea romanului "Hunger Games: Catching Fire" a înregistrat în 2013 cele mai bune vânzări pe continentul nord-american, fiind primul film din ultimii 40 de ani cu o femeie în rolul principal care obține un astfel de succes.

Citate din carte

”- Tu, Katniss Everdeen, fata din foc, te-ai dovedit a fi scânteia care, nesupravegheată, se poate transforma într-un infern, distrugând Panemul.” (Președintele Snow)

"Viața din Districtul 12 nu e, de fapt, prea diferită de viața din arenă. La un moment dat trebuie să nu mai fugi, să te răsucești pe călcâie și să înfrunți pe oricine îți dorește moartea. Partea dificilă e să găsești curajul de a o face."

-- Recenzie de Ion Bargan, director Bestseller.md

 

Recenzii


 

"In sfarsit am citit cartea pe care o asteptam cu sufletul la gura: Sfidarea de Suzanne Collins, al doilea volum al fenomenalei serii Jocurile Foamei! Nu doar mi-a implinit asteptarile, si asa foarte mari, dar le-a depasit cu mult! O lectura la fel de pasionanta, chiar mai pasionanta, pentru ca acum esti deja foarte atasat de personajele alaturi de care ai suferit. Iar intriga este incredibila. Nu veti avea somn odata ce ati deschis cartea. Sfatul meu este sa o incepeti dimineata si sa anulati orice program ati avea in acea zi!" -- Stephenie Meyer

"Proza cristalina a lui Suzanne Collins are un ritm perfect si construieste o lume fascinanta. Si mai fascinant este ca dincolo de a fi thriller SF plin de aventura, seria straluceste prin abordarea temelor moralitatii, supunerii, salvarii, iubirii si, mai presus de toate, a sacrificiului. Spre bucuria armatei de fani care o asteptau, cartea este extraordinara. Cei care nu isi poti stapani curiozitatea pana la urmatorul volum, trebuie sa se pregateasca pentru o adevarata tortura." -- Booklist

 

Despre Autor


 

Suzanne Collins, nascuta pe 10 august 1964, scrie in principal pentru publicul tanar si pentru adolescenti. Autoarea a fost remarcata pentru talentul sau literar inca din perioada in care si-a adus contributia la realizarea unor emisuni de televiziune de succes. Dintre acestea The Mystery Files of Shelby Woo, Clarissa Explains it All, Little Bear sau Oswald i-au adus faima lui Suzanne Collins, care a fost nominalizata de mai multe ori la Premiile Emmy.

In 2003, Suzanne Collins a debutat cu romanul pentru copii Gregor the Overlander, primul volum al seriei de mare succes Underland Chronicles. Aceasta carte a intrat imediat in atentia publicului si a criticilor de specialitate fiind distinsa cu numeroase premii in Statele Unite si in Marea Britanie. Underland Chronicles este povestea lui Gregor si a surorii sale Boots care descopera in propriul apartament intrarea intr-un taram magic,Underland.

In 2008, Suzanne Collins a publicat primul volum din trilogia Jocurile FoameiPrimul volum din Jocurile Foamei a avut un succes enorm. Atat publicul, cat si criticii de specialitate au ramas impresionati de povestea creata de Suzanne Collins. Romanul a fost publicat in peste 32 de tari in doar sase luni de la lansare si a devenit imediat bestseller in topurile cunoscutelor publicatii New York Times si USA Today. De asemenea, a fost recomandat de numeroase revistele de profil drept una dintre cele mai bune carti ale anului 2008, fiind ecranizat in 2012. A fost urmat de celelalte doua parti ale trilogiei, Sfidarea si Revolta.

www.suzannecollinsbooks.com

 

Mai multe informații

Limba: Română
Pagini: 320
Apariția: 2019
Coperta: Copertă moale
Dimensiuni: 14,5 x 21,5 cm
ISBN: 978-606-579-289-0