Ion (BPT, Vol. 163)

Mai multe poze

Ion (BPT, Vol. 163)
97,00 MDL (20,29 RON)

Disponibilitate: Stoc epuizat

Descriere

Ion este, probabil, într-un fel de clasament all time, cel mai citit roman românesc. Așa cum în poezie supremația pare să-i revină Luceafărului eminescian. Paradoxul este că din această faimă (alimentată inclusiv de manualele școlare) prozatorul nu pare să fi tras prea mare profit de imagine. Cunoscut ca autor al primului roman românesc modern, Rebreanu n-a fost fetișizat de publicul larg. El e încă perceput ca vocea discretă, aproape inaudibilă, din spatele unei capodopere. Portretul interior al omului e adeseori uitat, acestuia preferându-i-se portretele personajelor sale.

Știm îndeobște mai puține despre omul Rebreanu decât despre George Bulbuc sau Macedon Cercetașu. Iar asta în condițiile în care opera lui memorialistică e impresionantă. (Iar aventura editării jurnalului său constituie ea însăși un roman.) Ar fi timpul, acum, la aproape un secol de la apariția lui Ion (se va împlini peste șase ani) să facem puțină dreptate și să ne întrebăm cu ce eforturi de conștiință a fost posibilă scrierea unei asemenea cărți inaugurale. Surprizele vor fi majore.” -- Cosmin Ciotloș

 

 

A photo posted by Bestseller.md (@bestseller_md) on

 

”Ion este un roman social, obiectiv, realist și modern scris de Liviu Rebreanu și apărut în anul 1920.

Liviu Rebreanu este creatorul romanului românesc modern, deoarece scrie primul roman obiectiv din literatura română, Ion și primul roman de analiză psihologică din proza românească, Pădurea Spânzuraților.

Ion este primul roman obiectiv din literatura română, fiind apărut în anul 1920, după o lungă perioadă de elaborare, așa cum însuși autorul menționează în finalul operei, între martie 1913 - iulie 1920. Apariția romanului a stârnit un adevărat entuziasm în epocă, mai ales că nimic din creația nuvelistică de până atunci nu anunța această evoluție spectaculoasă: „Nimic din ce e publicat înainte nu ne putea face să prevedem admirabila dezvoltare a unui scriitor, care a început și a continuat vreo zece ani, nu numai fără strălucire, dar și fără indicații de viitor“, nota Eugen Lovinescu.

Criticul primește romanul Ion ca pe o izbândă a literaturii române, iar satisfacția sa este consemnată în studiul „Creația obiectivă. Liviu Rebreanu: Ion“. Pentru inițiatorul modernismului românesc, al cărui principiu de bază era sincronismul literaturii române cu cea europeană, romanul Ion este cel care „rezolvă o problemă și curmă o controversă“. Această afirmație a lui Lovinescu se referă la faptul că apariția primului roman obiectiv direcționează literatura română către valoare europeană și stinge polemica pe care criticul o avea cu sămănătoriștii epocii.” -  Wikipedia.ro

 

Despre Autor


 

Liviu Rebreanu (27 noiembrie 1885, Târlişua, Bistriţa Năsăud - 1 septembrie 1944, Valea Mare, Argeş) este un prozator, traducător, romancier şi dramaturg. Debutează în revista „Luceafărul" din Sibiu (1 noiembrie 1908), cu nuvela Codrea, republicată, în timp, sub titlurile Lacrima, Dezertorul şi Glasul inimii.

În 1916 îi apar culegerile de schiţe şi nuvele Golanii, cu o prefaţă de Mihail Dragomirescu, care îl recomandă drept un reprezentant al „verismului". În 1920 publică romanul Ion (I-II), care va fi comentat de E. Lovinescu în „Sburătorul" („Ion e cea mai puternică creaţiune obiectivă a literaturii române") şi de Tudor Vianu în „Viaţa românească" şi distins cu Premiul „Năsturel-Herescu" al Academiei Române (1921). Volumul Catastrofa (1921), cuprinzând nuvele inspirate din război, anunţă prin problematică şi temă centrală Pădurea spânzuraţilor, încununat cu Marele Premiu al romanului (1924). - Crispedia.ro

Detaliile Produsului

Limba: Română
Coperta: Copertă tare
Pagini: 480
Editura: Litera
Apariția: Mai 2014
ISBN: 978-606-686-712-2
Dimensiuni: 12 x 20 cm
Greutatea: 0.4500

Pareri