Gorila (BPT, Vol. 152)

Gorila (BPT, Vol. 152)
87,00 MDL (18,20 RON)

Disponibilitate: Stoc epuizat

Descriere

„Într-un anume sens, politică se făcea şi în alte romane ale lui Rebreanu. Ardelean, deci om al conştiinţei publice acute, acesta nu putea rămâne indiferent la mersul global al lucrurilor. Pădurea spânzuraţilor sau Răscoala o dovedesc cu vârf şi îndesat.

Doar că ele nu sunt, propriu vorbind, romane politice. Le lipseşte faconda. E o prejudecată destul de naivă aceea că politicul e legat de fapte. Prea puţin. Mai degrabă de speculaţie, de discurs, de retorică. de stil. Materia primă e, oricum, limbajul. Ca şi în cazul marii literaturi. Intuiţia aceasta, formidabilă, Rebreanu a avut-o scriind Gorila. De altfel, romanul a plăcut în chip superlativ unui estet radical ca Ion Negoiţescu. E clar de ce.”-- Cosmin Ciotloş

 

Despre Autor


 

Liviu Rebreanu (27 noiembrie 1885, Târlişua, Bistriţa Năsăud - 1 septembrie 1944, Valea Mare, Argeş) este un prozator, traducător, romancier şi dramaturg. Debutează în revista „Luceafărul" din Sibiu (1 noiembrie 1908), cu nuvela Codrea, republicată, în timp, sub titlurile Lacrima, Dezertorul şi Glasul inimii. 

În 1916 îi apar culegerile de schiţe şi nuvele Golanii, cu o prefaţă de Mihail Dragomirescu, care îl recomandă drept un reprezentant al „verismului". În 1920 publică romanul Ion (I-II), care va fi comentat de E. Lovinescu în „Sburătorul" („Ion e cea mai puternică creaţiune obiectivă a literaturii române") şi de Tudor Vianu în „Viaţa românească" şi distins cu Premiul „Năsturel-Herescu" al Academiei Române (1921). Volumul Catastrofa (1921), cuprinzând nuvele inspirate din război, anunţă prin problematică şi temă centrală Pădurea spânzuraţilor, încununat cu Marele Premiu al romanului (1924).

Dacă străduinţele sale pe tărâm teatral, cu comediile CadrilulPlicul (1923) şi Apostolii (1926), îi aduc doar succese efemere, cele de prozator fac din Rebreanu ctitorul romanului românesc modern. După Adam şi Eva (1925), naraţiune fantastică, bazată pe ideea metempsihozei, Ciuleandra (1927) şi Crăişorul (1929), îi apare Răscoala (I-II, 1932), altă capodoperă epică, închinată, ca şi Ion, „dramei pământului". - Crispedia.ro 

Detaliile Produsului

Limba: Română
Coperta: Copertă tare
Pagini: 384
Editura: Art
Apariția: August 2013
ISBN: 978-606-600-802-0
Dimensiuni: 13 x 20 cm
Greutatea: 0.4000

Pareri

Bestseller.md îți mai recomandă: