Frumusețea se Învață

Frumusețea se Învață
225,00 MDL (47,07 RON)

Disponibilitate: Stoc epuizat

Descriere

Descrierea Cărții

”Am încercat să scriu pe înţelesul tuturor, iar cartea să nu fie prea tehnică, dar nici prea facilă, astfel încât să fie „gustată" de oricine îşi doreşte să mai afle câte ceva în plus despre această lume fascinantă a frumuseţii.

Nu trebuie să luaţi ca literă de lege tot ceea ce am scris eu, alegeţi doar ceea ce vi se pare potrivit, însă aş vrea să ştiţi că informaţiile din această carte sunt bine documentate şi, de asemenea, cuprind concluziile la care am ajuns după mulţi ani petrecuţi în lumea de beauty.” - Autoarea

Recenzii

”Cartea de față e o encliclopedie. Începând cu descrierea a ceea ce avem de făcut acasă pentru îngrijirea feței, apoi continuând cu cele mai noi tratamente faciale și corporale, cu descrierea conceptului de spa, a metodelor de întinerire non-chirurgicale și relatarea în amănunt a tot ceea ce trebuie să știi despre saloanele de înfrumusețare, care aceasta cuprinde totul” - Andreea Raicu

“Viața ne-a așezat alături pe același drum de câteva ori până acum, iar din acest hazard aparent s-au schimbat destine, s-au contruit “castele”. Ne știm demult și de-a lungul anilor ne-a adus alături de cateva ori televiziunea, când eu invitată în emisiunea Danei, cand ea în emisiunea mea.. Astfel a aparut în mintea mea ideea unei cărți pe care Dana avea toate motivele să o scrie, ceea ce i-am și sugerat într-o asemenea ocazie. Înteleg că atunci s-a născut această carte… În timp am descoperit în Dana o prietena, un suflet care a rămas nealterat de rautățile acestei lumi; pentru mine ea este excepția care te face să crezi că într-adevar, viața e frumoasă!” - Irina Schrotter

“Multă vreme am considerat că “beauty”, ca termen, se referă strict la frumuseţe. Acum tind să cred că se referă la tot ce ţine de îngrijire, iar dacă ar fi să mă gândesc la cea mai reprezentativă figura din acest punct de vedere, atunci nu am pe cineva în cap decât pe Dana. Indiferent de încărcătura sa genetică (pentru că s-a născut frumoasă), m-a convins că poţi rămâne perfect la orice vârstă. Acum ştiu sigur că dacă mi-aş dori să fiu “frumos” aş lua-o pe Dana drept ghid iar dacă nu s-ar fi gândit să scrie acesta carte (Frumuseţea se învaţă) , aş fi încercat să o conving eu pentru a o face.” - Răzvan Ciobanu

Detaliile Produsului

Titlu în Traducere: N/A
Limba: Română
Coperta: Copertă moale
Pagini: 239
Editura: Coreus Publishing
Apariția: 2008
ISBN: 973-87499-5-6
Dimensiuni: 16,5 x 23,5 cm
Greutatea: 0.6240

Pareri