Fausta Învinsă. Cavalerii Pardaillan. Vol. 5

Fausta Învinsă. Cavalerii Pardaillan. Vol. 5
130,00 MDL (27,20 RON)

Disponibilitate: Stoc epuizat

Descriere

În 1588, Franţa este marea scenă pe care regele Henric al III-lea şi mama sa, Caterina de Medici, luptă cu ducele de Guise și cu Liga Sfântă pentru tron şi putere. Cavalerul de Pardaillan e nevoit să facă faţă numeroaselor capcane pe care cumplita Fausta i le întinde în încercarea de a elimina un adversar considerat periculos pentru planurile sale de cucerire a Franţei şi a Italiei, dar şi pentru inima ei.

În această înfruntare dintre curaj şi viclenie, loialitate şi trădare, onoare şi infamie, cavalerul va ieşi din nou învingător. Dar va reuşi el să doboare o dată pentru totdeauna forţa răului din spiritul Faustei? 

 

Despre Autor 


 

Michel Zévaco (născut în Corsica, Franța, în 1860),jurnalist anarhist și scriitor francez, autor de romane populare. Se stabilește la Paris când termină armata, în 1888, și devine ziarist, apoi secretar de redacție la L’Egalité, condus de socialistul revoluționar Jules Roques. Se prezintă fără succes la alegerile legislative din 1899,din partea Ligii Socialiste a lui Roques; în aceastăperioadă face cunoștință cu Louise Michel și îi întâlneștepe Aristide Bruant și pe Séverine.

Va sta de mai multe ori la închisoarea Sainte-Pélagie pentru articole despre libertatea absolută, în plină perioadă anarhistă. Este condamnat, la 6 octombrie 1892, de curtea penală din Seine pentru că a declarat într-o adunare publică la Paris: „Burghezii ne ucid prin înfometare; să furăm, să omorâm, să punem dinamită, toate mijloacele sunt bune pentru a scăpa de acest putregai“. Abandoneazăjurnalismul politic în 1900, după ce a încercat să-l aperepe Alfred Dreyfus. În același timp, revenirea la romanul‑foileton cu Borgia!, în 1900, publicat în ziarul lui Jean Jaurès, La Petite République Socialiste, este încununată de succes.

Zévaco scrie peste 1 400 de foiletoane (printre care, începând din 1903, Fausta, care îl aduce în scenă pe Pardaillan) pentru ziarul lui Jaurès, până în decembrie 1905, epocă în care se mută la Le Matin, al cărui foiletonist devine, împreună cu Gaston Leroux. Între 1906 și 1918, Le Matin publică în foileton nouă romane ale lui Zévaco. Înainte și după moartea lui apar zece volume cu aventurile lui Pardaillan tatăl și fiul. Moare la Eaubonne (Val d’Oise), în august 1918.

Detaliile Produsului

Titlu Original: Fausta vaincue
Limba: Română
Coperta: Copertă moale
Pagini: 368
Editura: Litera
Apariția: Aprilie 2015
ISBN: 978-606-741-436-3
Dimensiuni: 14 x 21 cm
Greutatea: 0.3500

Pareri