Eu Sunt OK – Tu Eşti OK

Eu Sunt OK – Tu Eşti OK
168,00 MDL (35,15 RON)

Disponibilitate: Stoc epuizat

Descriere

Descrierea Cărții

Peste 15 milioane de exemplare vândute în toată lumea.

Încă din primii ani de viaţă, adoptăm o anumită "poziţie de viaţă" faţă de noi şi faţă de ceilalţi. Majoritatea, chiar şi cei cu o copilărie fericită, acţionează din poziţia "Eu nu sunt OK – Tu eşti OK", susţine Thomas A. Harris. Plecând de la cele trei stări ale eului din analiza tranzacţională, psihiatrul american demonstrează în ce fel această "poziţie de viaţă" negativă contaminează Adultul raţional, făcându-ne vulnerabili în faţa Copilului impulsiv şi a Părintelui hipercritic. Mai departe, autorul ne arată în ce fel putem reface echilibrul sănătos dintre aceste trei stări ale personalităţii, devenind liberi, satisfăcuţi şi OK cu noi înşine şi cu ceilalţi.
"Îi sunt recunoscător doctorului Harris, pentru că a făcut un lucru de care era absolută nevoie. În această carte a clarificat principiile analizei tranzacţionale cu exemple convingătoare şi uşor de înţeles şi le-a legat, cu atenţie şi talent, de cercetări mai largi, precum cele din domeniul eticii." - Eric Berne
"Analiza tranzacţională le oferă pacienţilor un instrument pe care pot să-l folosească oricând. Oamenii nu trebuie să fie «bolnavi» ca să beneficieze de el. Este o experienţă extrem de satisfăcătoare să vezi cum pacienţii încep să se schimbe începând cu prima şedinţă de terapie şi cum se simt bine, cresc şi se rup de tirania trecutului". - Thomas A. Harris
Thomas A. Harris (1910–1995) s-a format iniţial în psihanaliză sub tutela lui Harry Stack Sullivan, după care a devenit cel mai cunoscut popularizator al analizei tranzacţionale iniţiate de Eric Berne. A lucrat ca psihiatru în forţele navale americane şi a predat la Universitatea din Arkansas.
Cuprins:

Notă asupra receptării cărţii
Nota autorului
Prefaţă

1 Freud, Penfield şi Berne
2 Părinte, Adult şi Copil
3 Cele patru poziţii de viaţă
4 Putem să ne schimbăm
5 Analiza tranzacţiilor
6 Felul în care suntem diferiţi
7 Cum folosim timpul
8 P-A-C şi cuplul
9 P-A-C şi copiii
10 P-A-C şi adolescenţii
11 Când este necesar tratamentul?
12 P-A-C şi valorile morale
13 Implicaţiile sociale ale P-A-C

Detaliile Produsului

Titlu Original: I’m OK - You’re OK
Limba: Română
Coperta: Copertă moale
Pagini: 344
Editura: Trei
Apariția: 2011
ISBN: 978-973-707-493-5
Greutatea: 0.3500

Pareri