Descriere
33 de eseuri „duminicale“ agreabile şi uşor de citit, trecând cu graţie de la subiecte banale, aproape frivole, la teme grave sau dificile; de la o celebră reclamă de şampanie la extazul religios.
33 de texte scrise, majoritatea, în anii '38–'40 şi adresate de Noica publicului larg: cu speranţa secretă că-l va atrage, în ziua Duminicii, de partea filozofiei.
Despre Autor
CONSTANTIN NOICA (Vităneşti-Teleorman, 12/25 iulie 1909 – Sibiu, 4 decembrie 1987). A debutat în revista Vlăstarul, în 1927, ca elev al liceului bucureştean „Spiru Haret“. A urmat Facultatea de Litere şi Filozofie din Bucureşti (1928-1931), absolvită cu teza de licenţă Problema lucrului în sine la Kant. A fost bibliotecar la Seminarul de Istorie a Filozofiei şi membru al Asociaţiei „Criterion“ (1932-1934). După efectuarea unor studii de specializare în Franţa (1938-1939), şi-a susţinut în Bucureşti doctoratul în filozofie cu teza Schiţă pentru istoria lui Cum e cu putinţă ceva nou, publicată în 1940.
A fost referent pentru filozofie în cadrul Institutului Româno-German din Berlin (1941-1944). Concomitent, a editat, împreună cu C. Floru şi M. Vulcănescu, patru din cursurile universitare ale lui Nae Ionescu şi anuarul Isvoare de filosofie (1942-1943). A avut domiciliu forţat la Câmpulung-Muscel (1949-1958) şi a fost deţinut politic (1958-1964). A lucrat ca cercetător la Centrul de logică al Academiei Române (1965-1975). Ultimii 12 ani i-a petrecut la Păltiniş, fiind înmormântat la schitul din apropiere.
Cine a cumpărat acest produs, a mai cumpărat:
-
Carte de Înțelepciune [Carte Electronică]
Preț de Listă: 45,00 MDL (11,25 RON)
Preț: 31,05 MDL (7,76 RON)
Economisești: 13,95 MDL (3,49 RON) (31%)
-
Între prieteni [Carte Electronică]
Preț de Listă: 68,00 MDL (17,00 RON)
Preț: 46,92 MDL (11,73 RON)
Economisești: 21,08 MDL (5,27 RON) (31%)
-
Exerciţii de Admiraţie [Carte Electronică]
Preț de Listă: 68,00 MDL (17,00 RON)
Preț: 46,92 MDL (11,73 RON)
Economisești: 21,08 MDL (5,27 RON) (31%)
-
Istorie şi Utopie [Carte Electronică]
Preț de Listă: 68,00 MDL (17,00 RON)
Preț: 46,92 MDL (11,73 RON)
Economisești: 21,08 MDL (5,27 RON) (31%)
-
101 Greşeli Gramaticale [eBook]
Preț de Listă: 68,00 MDL (17,00 RON)
Preț: 46,92 MDL (11,73 RON)
Economisești: 21,08 MDL (5,27 RON) (31%)
Detaliile Produsului
Limba: | Română |
---|---|
Editura: | Humanitas |
Apariția: | 2013 |
ISBN: | 978-973-50-4029-1 |
Compatibil cu: | iPhone, iPad, Android |
Pagini Ediție Print: | 176 |
Pareri
Bestseller.md îți mai recomandă:
-
-31%
Muntele Sfatului Rău [Carte Electronică]
Preț de Listă: 81,00 MDL (20,25 RON)
Preț: 55,89 MDL (13,97 RON)
Economisești: 25,11 MDL (6,28 RON) (31%)
-
-31%
Cele Zece Porunci Ale Zilelor Noastre [Carte Electronică]
Preț de Listă: 95,00 MDL (23,75 RON)
Preț: 65,55 MDL (16,39 RON)
Economisești: 29,45 MDL (7,36 RON) (31%)
-
-31%
Rezervaţia de Îngeri [eBook]
Preț de Listă: 63,00 MDL (15,75 RON)
Preț: 43,47 MDL (10,87 RON)
Economisești: 19,53 MDL (4,88 RON) (31%)
-
-31%
Realitatea şi Umbra [eBook]
Preț de Listă: 95,00 MDL (23,75 RON)
Preț: 65,55 MDL (16,39 RON)
Economisești: 29,45 MDL (7,36 RON) (31%)