Enigma din Pădurea Nestematelor

Mai multe poze

Enigma din Pădurea Nestematelor
99,00 MDL (20,71 RON)

Disponibilitate: Stoc epuizat

Descriere

Traducere din limba spaniolă de Alina Țiței și Dragoș Cojocaru.

E o poveste modernă despre cele întâmplate la curtea tristă a ţarului Ivan. Din împărăţia sa vrăjită de nişte spirite demonice, a pierit veselia. Tânărul ţarevici se angajează în mai multe peripeţii şi aventuri, reuşind în cele din urmă să aducă iarăşi în ţară voia bună şi norocul.

Cartea are o ţinută grafică de zile mari, farmecul textului fiind susţinut de farmecul ilustraţiilor.

„Enigma din Pădurea Nestematelor“ a cunoscut până în prezent mai multe versiuni în alte limbi, fiind una dintre cele mai solicitate cărţi.

Recenzie

”...Tarul Ivan trebuia să fie mulţumit şi bucuros de toate câte avea în jur, dar, cu toate acestea, era trist. Nu îl înveseleau nici fântânile, nici pomii, nici veşmintele exotice, nici florile, nici munţii. Dar nu numai pe el îl cuprinsese tristeţea. Şi soţia sa, ţarina Elena, nu râdea niciodată, nici măcar nu era văzută zâmbind. Iar prin satele împărăţiei, oamenii mergeau cu capetele plecate, întristaţi, fără culoare în obraji, fără sclipire în ochi. Da, la curtea ţarului Ivan erau multe lucruri frumoase, însă lipsea ceea ce era mai de preţ: veselia."

„Dar cei mai trişti din împărăţia ţarului Ivan erau copiii. Ei nu se jucau deloc, iar când ieşeau din casele lor, se strângeau în grupuri, se aşezau pe străzi şi stăteau aşa în tăcere."

Ţarul, tot mai îngrijorat, îi întrebă pe înţelepţi, vrăjitori şi astrologi cum ar putea să redea veselia poporului său.

Dar sfetnicii şi înţelepţii deveneau tot mai bătrâni, tot mai gârboviţi, mai lipsiţi de vlagă. Fără a găsi răspunsul.

Fiţi calmi. Nu e despre noi. E doar o poveste. Scrisă în spaniolă. Tradusă în română. Ilustrată excelent de o altă spaniolă.

Cum poate fi descoperită veselia? Eu ştiu. Chiar dacă rămân trist. Iar voi aţi putea fi veseli. Cu o singură condiţie. Citiţi povestea. Vor apărea ţareviciul Aleksandr, Zâna Albastră, Zâna Verde, Vrăjitorul posomorât Tăciune, spiriduşul în straie roşii, Harbuzilă, Plăcinţilă. Si Pădurea Nestematelor.

-- Gheorghe Erizanu, editor, autorul lucrării ”Ce spun cărțile”

Detaliile Produsului

Grupa de Vârstă: 6-8 ani, 9-12 ani
Limba: Română
Coperta: Copertă tare
Pagini: 112
Editura: Arc
Apariția: 2011
ISBN: 978-9975-61-447-4
Dimensiuni: 21,5 x 28,0 mm,
Greutatea: 0.7600

Pareri

Bestseller.md îți mai recomandă: