Emoțiile. Cum ne Putem Elibera de Mânie, Gelozie și Teamă

Emoțiile. Cum ne Putem Elibera de Mânie, Gelozie și Teamă
95,00 MDL (19,87 RON)

Disponibilitate: Stoc epuizat

Descriere

Mânia, gelozia, teama sunt câteva dintre emoţiile ce fac să dispară bucuria de a trăi. Cartea îşi propune să descopere ce sunt aceste emoţii, de unde apar şi cum pot oamenii să scape de influenţa lor.

Iată care este, în viziunea autorului, diferenţa dintre emoţiile pozitive şi cele negative: dacă deveniţi conştient de o anumită emoţie, iar în lumina lucidităţii dumneavoastră, ea dispare, a fost o emoţie negativă. Dacă deveniţi conştient de o altă emoţie, cu care deveniţi una, dacă emoţia respectivă va cuprinde întreaga fiinţă, atunci este vorba de o emoţie pozitivă. Lumina conştiintei acţionează diferit în cele două cazuri: ea le dizolvă pe cele negative, capabile să vă otrăvească viaţa şi le amplifică pe cele pozitive, beatifice, extazice, cu care fiinţa ajunge să devină una.


Fragment:

”Iata care este diferenta dintre emotiile pozitive si cele negative: daca deveniti constient de o anumita emotie, iar în lumina luciditatii dumneavoastra, ea dispare, a fost o emotie negativa. Daca deveniti constient de o alta emotie, cu care deveniti una, daca emotia respectiva va cuprinde întreaga fiinta, atunci este vorba de o emotie pozitiva.

Lumina constiintei actioneaza diferit în cele doua cazuri: ea le dizolva pe cele negative, capabile sa va otraveasca viata si le amplifica pe cele pozitive, benefice, extazice, cu care fiinta ajunge sa devina una. Asadar, pentru mine acesta este criteriul: daca luciditatea amplifica emotia, aceasta este pozitiva; daca luciditatea dizolva emotia, a fost o emotie negativa. Tot ceea ce nu poate ramâne în lumina constiintei este un pacat, si tot ceea ce creste în lumina constiintei este o virtute. Virtutea si pacatul nu sunt concepte sociale; ele se refera la realizarile noastre interioare.”


Cuprins extins:

INTRODUCERE

1. CE SUNT EMOŢIILE?
Ce sunt emoţiile?
Emoţii şi sentimentalism
Reprimare şi control

2. MÂNIA
Mânia
Mânia şi tristeţea
De ce se enerveazã oamenii pe dumneavoastrã?

3. GELOZIA
Ce este gelozia şi de ce este ea atât de dureroasã?
Gelozia distruge totul

4. TEAMA
Ce este teama?
Teama de singurãtate
De ce mã tem de femei?
Teama de moarte
Din ce este alcãtuitã teama?

5. SECRETUL TRANSFORMÃRII ESTE ÎNŢELEGEREA
Secretul transformãrii este înţelegerea
Golirea inimii

6. METODE DE TRANSFORMARE (INSTRUCŢIUNI, EXERCIŢII ŞI EXPERIMENTE)
Metode de transformare
Transformarea mâniei
Gelozia
Teama

EPILOG


Despre Autor

Osho poate fi considerat unul dintre cei mai prolifici autori, unul dintre liderii spirituali cu cei mai numeroşi discipoli, unul dintre cei mai bine vânduţi şi citiţi autori din întreaga lume.În 1931, în Kuchwara, un oraş situat în partea centrală a Indiei se naşte Osho. Până la 9 ani nu a mers la şcoală, dar după ce a învăţat să citească a devorat toate cele 3000 de cărţi din biblioteca sătucului în care locuia. Osho a trăit prima stare de "samadhi" - iluminare la vârsta de 21 de ani (în 21 martie 1953).

A obţinut masteratul în filozofie la Universitatea din Saugar şi timp de 9 ani a predat filozofia la Universitatea din Jabalpur. În 1966 a renunţat la postul de profesor, dedicându-şi viaţa ghidării spirituale cerute de numeroşii lui discipoli.

Viaţa lui este fascinantă. Osho poate fi considerat unul dintre cei mai prolifici autori, posesorul uneia dintre cele mai mari biblioteci personale (conţinând cărţi citite, nu doar colecţionate), unul dintre liderii spirituali cu cei mai numeroşi discipoli.


Detaliile Produsului

Limba: Română
Coperta: Copertă moale
Pagini: 151
Editura: Mix
Apariția: August 2011
ISBN: 978-973-8471-05-4
Dimensiuni: 13 x 20 cm
Greutatea: 0.2800

Pareri