Elemente de Filozofie Politică în Gândirea Creștină a Evului Mediu Apusean

Mai multe poze

Elemente de Filozofie Politică în Gândirea Creștină a Evului Mediu Apusean
66,00 MDL (13,81 RON)

Disponibilitate: Stoc epuizat

Descriere

”În această carte este vorba despre putere, aşa cum a fost ea percepută, pătimită, gândită, visată şi exersată de toţi cei care, în Occidentul european medieval, îşi creau o identitate fără egal în lume. împletitura atât de originală dintre religie, artă şi viaţă social-politică a produs cultura şi civilizaţia apuseană, realităţi ce au exercitat şi exercită încă o atracţie extrem de puternică. Magnetismul occidental acţionează asupra întregii lumi cu forţa şi, în egală măsură, cu perfidia cu care lumina , în toiul nopţii, fluturii - omorându-i.

Societatea apuseană actuală este, în bună parte, rezultatul experienţelor spiritual-intelectuale medievale şi al alunecării lor într-o surprinzătoare ţesătură politică. Analiza lor, aşa cum apare în studiul de faţă, explicitează cauzele care le-au făcut posibile, înfăţişările lor concret-istorice, efectele pe care le-au generat pe termen lung şi foarte lung, răspunzând, implicit, la întrebarea: cum seduce Occidentul?

Ideea unei legături de cauzalitate între teologie şi politică nu este străină niciunui european, dar nouă, românilor, ne este nespecifică şi incomodă. In Occident însă, ea a fost de la bun început operaţională, ajungând chiar constitutivă existenţei sociale, cel puţin până la Revoluţia Franceză. Gabriela Şiclovan s-a aplecat, cu minuţiozitatea unui bijutier, asupra acestui fapt, relevând fire pur teologice şi mistice întrepătrunse, printr-un elevat proces de corupere, în toată construcţia politică a secolelor III - XIV." -- Ana-Irina Iorga

Despre Autor

Gabriela-Lucia Şiclovan (12 decembrie 1960, în Iaşi -23 noiembrie 2012, Iaşi), profesor de istorie, istoria culturii, istoria artei, istoria religiilor şi istoria Franţei. După studii liceale la Liceul de Informatică „Gr. Moisil" din Iaşi, promoţia 1979, a absolvit Facultatea de Istorie şi Filosofie a Universităţii „Alexandru loan Cuza" din Iaşi (1983). Profesor de istorie la Şcoala Generală nr. VII din Vişeu de Sus, Maramureş (1983-1986), Liceul Teoretic „Garabet Ibrăileanu" din Iaşi (1986-1987) şi Colegiul Naţional „Mihai Eminescu" din Iaşi (1987 - 2012).

Autoare a unor lucrări cu caracter ştiinţific (Introducere în istoria religiilor, AS'S, 2008; în colaborare cu Ana-Irina Iorga) şi pedagogic (Ghid pentru bacalaureatul bilingv francofon, Polirom, Iaşi-Bucureşti, 2009, coordonator Sorina Dănăilă; în colaborare cu Cristian Belei, Corina Gheorghiţă, Gabriela Săndulescu, Lidia Stoichiţoiu şi Mihaela Tudose).

Traduceri: Catherine Durandin, Statele Unite, mare putere europeană, Cartier, 2007; Gérard Mordillât, Jérôme Prieur, Iisus contra Iisus, Cartier, 2007; Sylvain Kahn, Geopolitica Uniunii Europene, Cartier, 2008; Didier Chaudet, Florent Parmentier, Benoît Pélopidas, Imperiul în oglindă, Cartier, 2008; Catherine Durandin, CIA - cinci ani de furie, Cartier, 2008; Viviane Koenig, Cele mai frumoase mituri ale Asiei, Cartier, 2009; Daniel Royo, Dicţionarul cavalerilor, Cartier, 2009; Joachim Bouflet, O istorie a miracolelor, Cartier, 2009; Pierre Verluise, După douăzeci de ani de la căderea Zidului, Cartier, 2009; Jacques Le Goff, Eroi şi mituri ale Evului Mediu, Cartier, 2010.

Detaliile Produsului

Limba: Română
Coperta: Copertă moale
Pagini: 146
Editura: Cartier
Apariția: August 2013
ISBN: 978-9975-79-858-7
Dimensiuni: 13 x 19,5 cm
Greutatea: 0.1400

Pareri