Poteci spre ziua a șaptea

Vasilisk Donica

Stoc Limitat

Grăbește-te, produs cu stoc limitat!

Vă mai recomandăm

Secretul = The Secret (LIVRARE: 15 ZILE)

Rhonda Byrne

497,00 MDL

Produs disponibil în:

Descriere

O carte vie

Încă din copilărie am fost îndrumată să citesc întotdeauna numai cărți bune, fiindcă autorii pot îmbătrâni, dar cărțile lor – niciodată.

Poteci spre ziua a șaptea” este una dintre acele cărți vii, care se vor regăsi cu siguranță și în biblioteca Celui de Sus, fiindcă prin proza pe care o scrie Vasilisk Donica încearcă să-l invite pe cititor la o întâlnire cu Divinitatea, încurajându-l să cultive credința, omenia, curajul și bunătatea.

Citindu-l, ai impresia că autorul, atunci când nu se roagă în genunchi, se roagă la masa de scris, de parcă și-ar dori ca rugăciunea lui să nu se evapore ori să nu se piardă, ci să rămână pe hârtie ca o mărturisire.

Iar, atâta timp cât se va scrie despre Dumnezeu și vor exista oameni ca Vasilisk Donica, oameni care scriu din nevoia de a-i face pe alții mai buni, sunt convinsă că neamul acesta nu se va pierde.

Doina DABIJA

Într-o lume în derivă, fără repere moral-spirituale, în care omul este scufundat în tenebrele propriului eu, tânărul prozator Vasilisk Donica este preocupat să descopere dimensiunea religioasă a ființei umane, pe nedrept considerată ultima pe lista de interese a cititorului de astăzi.

Povestirile scurte vin să spulbere iluzia omului că este singur, abandonat într-o societate aparent desacralizată, înlănțuită de umbre, disperări, dorințe obsesive, devoratoare și învață eul smerenia de a asculta cu atenție și cu răbdare vocea lui Dumnezeu.

Autorul încearcă să privească omul în contextul experiențelor în care sacrul coboară peste frământările personajelor ca o pace sfântă, ce le despovărează de frici inoculate de societate și le oferă noi percepții ale realității. Cartea poate construi poduri între eu și Dumnezeu, motiv pentru care încurajăm autorul să persevereze.

Nadejda IVANOV

Mai multe informații

Limba: Română
Pagini: 156
Apariția: 2022
Coperta: Copertă tare
Dimensiuni: 14 x 20cm
ISBN: 9789975773492