Un Gest de Iubire [eBook]

Mai multe poze

Un Gest de Iubire [eBook]
103,99 MDL (26,12 RON)
Downloadează Gratuit un Fragment
Ediția Print (PDF)

* cîmpuri obligatorii

103,99 MDL (26,12 RON)

Descriere

Siberia, 1919. Dincolo de pădurile nesfârşite şi de campiile bătute de crivăţ, o comunitate ciudată, unde nu există copii, trăieşte într-un sat aflat parcă la capătul lumii. Conducătorul lor este Balasov, fostul soţ al Annei Petrovna, tânăra mamă a singurului băiat din sat, care freamătă după pasiunile lumeşti.

Izolarea sectei posedate de o fervoare mistică dostoievskiană este doar o părere: în Iazik s-a instalat un regiment ceh, mânat în pustiurile îngheţate de vâltoarea războiului civil care macină Rusia. Teama pluteşte în aer: o serie de crime care coincide cu sosirea anarhistului Samarin spulberă echilibrul precar al comunităţii.

Toate personajele acestei cărţi par însufleţite de unul şi acelasi sentiment: iubirea. Dar fiecare o înţelege altfel – dragoste trupească, iubirea de aproape, devotamentul pentru un ideal, pentru ţară sau pentru Dumnezeu – şi este gata să sacrifice totul, chiar şi ultima fărâmă de umanitate, pentru obiectul adoraţiei sale.

Un gest de iubire este un roman în care istoria unei ţări şi istoriile unor personaje singulare converg într-un carusel ameţitor al dragostei, crimei, fanatismului religios şi ideologic şi al ororilor războiului.

Recenzii

„Revolutionarul intra în viata publica, a claselor si a asa-zisei culturi si traieste în ea numai pentru ca are încredere în distrugerea ei rapida si totala. Nu e revolutionar daca simte mila pentru ceva din aceasta lume. Nu este revolutionar acela care nu poate merge pâna la capat.“ Acestea sunt doar o parte a convingerilor pe care le manifestau (sau trebuia sa le manifeste ori sa le dobândeasca în cel mai scurt timp) tinerii rusi cu simpatii politice de stânga, implicati, la începutul secolului XX, în actiuni de destabilizare a statului sau chiar în activitati teroriste.

Plasând aceste fragmente din asa-numitul „Catehism al revolutionarului“ chiar în primul capitol al romanului sau intitulat „Un gest de iubire“ („The People’s Act of Love“) (2005), James Meek sugereaza de la bun început cititorului ca una dintre preocuparile sale esentiale va fi sa evalueze, pe parcursul textului, consecintele pe care le au asupra tinerei generatii ideile revolutionar-anarhiste (deloc lipsite de accente teroriste!) prezente în Rusia primelor decenii ale secolului trecut.

Însa, dincolo de acest aspect, Meek are în vedere o serie de aspecte mai putin cunoscute din istoria prezenta a Rusiei, si anume prezenta Legiunii Cehoslovace în Siberia, unde soldatii cehi, ajunsi aici în urma tulburarilor care au marcat destramarea Imperiului Austro-Ungar, vor fi siliti sa ramâna într-o situatie de semicaptivitate pâna în anul 1920, când vor fi evacuati / salvati, cumva in extremis.

Apoi, „Un gest de iubire“ nu se fereste sa aduca în discutie – si chiar sa plaseze în prim-planul actiunii – comunitatile rusesti de castrati voluntari („skoptî“), aparute în regiunile siberiene înca din veacul al XIX-lea, dar a caror prezenta a fost atestata chiar si dupa încheierea celui de-al Doilea Razboi Mondial.

Si, ca un ultim element de mentionat aici, dar nicidecum în ultimul rând, autorul cu siguranta si sub impulsul formatiei sale de jurnalist specializat în problemele zonelor de conflict si nedorind sa se fereasca de ceea ce i-ar înspaimânta, poate, pe multi oameni de litere, trateaza – si nicidecum în cheia detaliilor demne de rubrica faptului divers ori a stirilor sângeroase – fenomenul canibalismului atestat si practicat în Siberia de catre unii detinuti care reuseau sa evadeze din îngrozitoarele lagare de acolo: acestia ademeneau, adesea, o „victima naiva“ (de cele mai multe ori un detinut mai tânar si lipsit de experienta); în prima faza ajutau respectiva persoana sa se salveze, dar apoi, daca situatia devenea disperata, iar resursele de hrana se terminau, sfârseau prin a o mânca.” -- Rodica Grigore, „Îngeri, demoni, oameni“ (Cultura, aprilie 2013)

Despre Autor

http://www.humanitas.ro/files/author/photo/meek-james.jpgJAMES MEEK s-a născut în 1962, la Londra, şi şi-a petrecut copilăria in Dundee, Scoţia. De-a lungul celor douăzeci de ani de carieră jurnalistică, a fost reporter în cele mai fierbinţi zone ale Globului, iar reportajele sale despre conflictul cecen, Guantanamo Bay şi Irak i-au adus numeroase distincţii internaţionale. În perioada 1991-1999 a lucrat în Rusia şi în Ucraina, iar în prezent locuieşte la Londra, publicând articole în presa culturală britanică. James Meek s-a impus drept una dintre cele mai originale şi valoroase voci ale literaturii contemporane de limba engleză.

A publicat două volume de povestiri - Last Orders (1992), The Museum of Doubt (2000) – şi patru romane: Drivetime (1995), McFarlane Boils the Sea (1989), Un gest de iubire (The People's Act of Love, 2005 – Humanitas Fiction, 2007), carte distinsă în 2006 cu Scottish Arts Council Book of the Year Award şi Premiul Ondaatje, şi Începem coborârea (We Are Now Beginning Our Descent, 2008). | www.jamesmeek.net

Detaliile Produsului

Titlu Original: The People's Act of Love
Limba: Română
Editura: Humanitas
Apariția: 2014
ISBN: 978-973-689-680-4
Compatibil cu: iPhone, iPad, Android, Windows Phone
Pagini Ediție Print: 392

Pareri

Bestseller.md îți mai recomandă: